Lena Constante, Evadarea imposibila

„In acest al doilea volum de memorii, autoarea reflecteaza asupra paznicilor si oficialilor inchisorii, creioneaza portrete memorabile atat ale tovaraselor de detentie, cat si ale paznicilor si militienilor cu care vine in contact. Intr-un efort al amintirii asemanator unei constructii mnemotehnice clasice, din camerele memoriei, Lena Constante gaseste timp, acum, pentru a da un nume, un chip si o fire– pentru a chema din uitare– aproape fiecarei detinute alaturi de care a trait acesti ultimi ani ai detentiei. Cititorul va intalni portrete exceptionale, biografii schitate cu precizia unui nuvelist (sau a unui sociolog?... pentru ca, adesea, experienta personala invocata de autoare spre a-si justifica modul in care priveste lumea din celula este aceea a stagiilor studentesti in echipele de sociologie conduse de Dimitrie Gusti, inainte de al Doilea Razboi Mondial), un intreg panopticon de figuri scoase din umbra bolgiilor infernale si«pomenite» in istorisirea Lenei Constante. Ea tine, explicit, sa vorbeasca (oricat de putin) despre fiecare, implinind gestul ancestral al unei pomeniri a sufletelor de pe lumea cealalta, pentru odihna lor.“ (Ioana Bot)

„Minute nesfarsite. Ceasuri chinuitoare. Durere... Durere. Dar cum sa gasesc cuvinte pentru a transmite senzatia acestor dureri? Poate, daca am fi plans, ne-ar fi fost mai usor. Dar noi nu voiam sa plangem. Nu puteam decat sa strangem din dinti si sa rabdam. De ani nenumarati eram inchisa. Lipsita de toate. Dormind pe paie. Flamanda. Fara o carte. Fara o nota muzicala. Nu aveam dreptul nici sa radem, nici sa plan¬gem. Din ce imperechere de vrajitoare si de draci, in care noapte de sabat fusesera zamisliti monstrii care incolaceau serpi de inele malefice pe incheieturile noastre? Cum sa redai suferinta? Cum, revolta? Simteam ca fiecare clipa va fi ultima, ca nu voi mai putea suporta o durere asa de mare, si totusi o suportam si minutele se scurgeau si as fi vrut sa cad lesinata, sa cad moarta pentru a scapa de calvarul vietii mele, si ma durea din ce in ce mai tare si nu intelegeam cum ne mai tinem pe picioare, cum putem sa nu ne prabusim, cum mai avem inca in noi o farama de viata, daca ceea ce traiam se mai putea numi viata...“ (Lena Constante)




An aparitie: 2013
Editie: I
Pagini: 280