Lupta cu demonii - Stefan Zweig

Holderlin

Ca un ceas, ale carui ace sunt rupte si in care mecanismul inca functioneaza, asa scria Scardanelli al lui Holderlin poeziile sale. Aerul pentru el este poezie. Ritmul inlocuieste ratiunea, poezia viata. Si astfel, se implineste cea mai mare dorinta a sa, cea de a fi o poezie pura, de a se arunca cu totul in beatitudinea poetica. Omul din el moare, cu mult inaintea poetului din el, ratiunea, inaintea melodiei. Moartea si viata sunt impreunate intr-un singur destin, intr-o prima dorinta avuta, cea de a avea un sfarsit adevarat, al unui poet adevarat: „Consumat de flacara, din esecul de a controla flacara.”

Kleist

Asemenea lui Kleist, si Rimbaud mergea din tara in tara, Nietzsche din loc in loc, Beethoven din locuinta in locuinta, Lenau din continent in continent. Cu totii au biciul nelinistii in ei si inconstanta tragica. Ei erau biciuiti de o putere necunoscuta, condamnati sa nu aiba niciodata cale de scapare. Evadarea era imposibila, caci vanatorul circula in sangele celui vanat si locuia in propria minte a victimei. Doar printr-o autodistrugere puteau sa distruga inamicul, stapanul, demonul din interiorul lor. Kleist, stia inca de la inceput care va finalul, demonii il vor impinge in abis. Insa nu era sigur daca incerca sa evite abisul sau mergea spre el.

Nietzsche

Acestor luptatori, acestor cuceritori ai mintii nu le este permis ca, din autolinistire, sa accepte un singur adevar, luand prizonieri in cursul indraznet al patrulei, pentru a evada. In domeniul cunoasterii, „orbirea nu este o eroare, ci o lasitate”, blandetea e o crima  pentru cel caruia ii este frica de a provoca durere, pentru cel ce evita ranile vecinilor sai, pentru cel ce fuge de urletul disperarii unei persoane, de uratenia goliciunii, pentru acesta este imposibil de a gasi ultimul secret al secretelor. Orice adevar care nu merge pana la cele mai indepartate limite, fiecare adevar fara radicalism nu are nicio valoare etica.