Mai aproape... Mai departe... Fetele padurii - Cristina Struteanu

Fetele Padurii s-au infiripat intai acum doi ani. Si, in cele din urma, s-a asezat o coperta de cartulie peste ele, insa un pic retezat, gatuit, fara abila maiestrie. N-au rabdat. Era oare semn ca sunt vii? Niciun semn, asta-i soarta personajelor dintotdeauna, oriunde. Numai ca unele se supun si nu prea. La inceput se prefac ca isi accepta destinul. Oricum, destule dintre ele s-au lasat la fund, aproape fara suspin. Erau poate obosite, ingreunate de cele ce li s-a dat spre purtat. Personaj sau nu, puterile omenesti sfarsesc prin a fi stoarse de tot felul de intorsaturi si vartejuri. Poate au inceput sa creasca corali din osemintele lor. Acolo, la fundul apei. Poate se va naste chiar o mica bariera de corali, imprejmuind vise si nori, brazi si paduri. Totul este absolut posibil. Veni-vor si Fetele Cetii sa se adape. Pot pune la cale o hora impreuna. Pot momi si ielele si vantoasele. Treaba lor. Iesit-au din jocuri acele personaje. 6 Dar cele ce ti se uita drept in ochi si nu clintesc, ba te fac sa lasi nasul in jos, ele pe tine, cu astea n-ai ce face. Sunt in stare sa te sugereze de nu continui povestea lor. Doar Dumnezeu dragutul, cum se zice in popor, doar El o fi stiind ce mai au de facut, de spus, de invartit pe aici, prin lume, personajele capoase. N-ai de ales, credeti-ma. Ciudata mai e si patima asta a slovelor. Ca darul betiei... - Cristina Struteanu