Manuscrisul preotului Ioan Coman de Moisei (1799-1830). Vol. 1 si 2 - Mihai Dancus

Editie de Mihai Dancus. Cuvant-inainte de Ion Cuceu. Prefata de Ilie Moise

Transliterarea textului a fost realizata de: Nicolau Doros si Tit Doros, Mihai Dancus; Otilia Urs: pentru limba romana, transcrierea, verificarea si varianta finala; Peter Csaba: pentru limba maghiara; Diana Szilaghi: pentru limba latina si slava veche. Prima varianta de transcriere a textului pentru limba romana a fost facuta de Nicolau Doros si Tit Doros, in anul 1905, la Breb. Textul a fost reluat, verificat pentru transcriere, corectat si  adnotat etnografico-folcloric de Mihai Dancus, pentru forma finala. Traducerea in limba engleza a Introducerii a fost realizata de Toma Mironescu.

Colectia Universul Cartilor este coordonata de Ioan Chirila, Sorin Crisan, Valentin Orga, Eugen Pavel si Vasile George Dancu.

Despre Volumul 1:

Hotararea mea de a publica integral acest manuscris s-a bazat pe necesitatea alcatuirii treptate a unui corpus complet al manuscriselor de acest tip, care sa faca posibila studierea comparativa a continutului lor, pe provincii etnoculturale romanesti, atat pentru identificarea variantelor folclorice princeps, cat si pentru analiza circulatiei valorilor, prin asemenea „carti de versuri”, pentru a arata rolul lor major in cercetarea folcloristica actuala, in completarea Bibliografiei generale a etnografiei si folclorului romanesc cu materiale anterioare anului 1800. – Mihai Dancus

Opera sa de editare a Manuscrisului preotului greco-catolic Ioan Coman de Moisei, pe care l-a transcris si l-a studiat, filologic si folcloristic, in aceste doua mari volume, se constituie intr-un act restitutiv, de egala insemnatate istorica cu marea sa contributie muzeografica si muzeologica, intrucat Mihai Dancus publica integral, in facsimile, pe pagina de stanga, si transliterat, cu caractere latine, pe pagina de dreapta, continutul „caietului studentesc”, de 634 pagini, al teologului din Ungvar, apoi al preotului maramuresean Ioan Coman. – Ion Cuceu

Textul de introducere intitulat Manuscrise maramuresene din secolul al XVIII-lea si din prima parte a secolului al XIX-lea. Conotatii etnografico-folclorice. Caietul manuscris al preotului Ioan Coman de Moisei poarta amprenta inconfundabila a cercetatorului Mihai Dancus, intelectual de marca, puternic implicat in viata culturala a Maramuresului. Domnia sa a completat, in chip admirabil, eforturile unor cercetatori ilustri, precum Ioan Mihalyi de Apsa si Alexandru Filipascu, adaugand Maramuresului studii de aleasa tinuta privind cultura si civilizatia traditionala. – Ilie Moise

Despre Volumul II:

Impreuna cu celelalte „carti de versuri” alcatuite in spatiul etnocultural maramuresean, in secolele XVIII si XIX, apartinand lui Onut Dunca din Sieu (1814), lui Lupul Botezat din Cornesti (1821), lui Dumitru Ticala din Dragomiresti si altele, textele poporane scrise din manuscrisul pe care-l editez in volumele de fata sunt de cea mai mare importanta etnoculturala si meritau efortul tiparirii integrale, spre a fi de folos cercetarilor viitoare de folcloristica si de literatura veche. – Mihai Dancus

Demersul stiintific se inscrie in cea mai solida traditie stiintifica a directiei filologice a etnografiei si folcloristicii clujene, ilustrate de un lung sir de invatati: Nicolae Draganu, Gheorghe Alexici, Ion Breazu, Ion Muslea, Romulus Todoran, Dumitru Pop, Mircea Popa, care s-au aplecat asupra vechilor manuscrise de acest fel, in dovedirea interesului pentru creatia populara a corifeilor Scolii Ardelene si a urmasilor acestora la Blaj, Gherla, Nasaud, Beius, Muncaci si Ungvar. – Ion Cuceu

Nascut, poate nu intamplator, in Maramures – zona cu cei mai numerosi nemesi din spatiul romanesc –, Mihai Dancus – el insusi descendent al unei familii nobiliare de aici – a ramas toata viata acolo, alaturi de oamenii locului, a caror tenacitate i-au directionat, cu siguranta, calea si truda de cercetator. Mihai Dancus a fost si va mai ramane, inca multa vreme de acum incolo, voievodul culturii si civilizatiei traditionale din Maramures. – Ilie Moise