Miercuri, la Marriott - Ioana Brusten

 

”Ma intalnesc astazi cu ele. Cele trei prietene alaturi de care am scris copilaria si adolescenta, cu majuscule si cu un nesfarsit entuziasm. Era o vreme cand noi 4 eram nedespartite. Locuiam in acelasi bloc, la aceeasi scara, am invatat la aceeasi scoala generala. Vara, bateam mingea impreuna si ne macelaream hainele, croind toalete fanteziste; iarna, patinam impreuna, pretext de-ntalniri si povesti cu baieti. Am trecut prin mai multe varste impreuna, iubindu-ne, certandu-ne uneori, impartasind senzatii, uimiri, istorii si secrete. Au fost nenumarate probleme de matematica rezolvate la telefon, de obicei, inaintea tezelor sau testelor – Amelia era maestra de netagaduit; compuneri care circulau prin bloc, ca sursa de inspiratie – aici, eu detineam suprematia; tot ce presupunea creatie si indemanare rezolva Miruna, iar Adela era cea care nu uita niciodata nimic, avea toate caietele, notitele, hartiutele si fisele posibile. Impreuna, eram de-a dreptul redutabile. Am creat echipa de handbal a clasei... am facut impreuna prima mamaliguta cu branza... si primele bezele... am fost la petreceri... ne-am povestit primele saruturi si primele deceptii... am invatat ce-nseamna incredere, strategie, sansa, ghinion, a insela, a reusi, a straluci... Dar ce n-am facut! Am reusit performanta sa crestem, fara sa ne pierdem pe drum. In ciuda tuturor incercarilor, pentru ca, hai sa ne-ntelegem, nu vorbim de povesti cu zane. Am avut si momentele noastre de intunecare. Numai ca le-am depasit. Asa am sustinut mereu. Acum suntem femei in toata firea si am avea nevoie sa modelam impreuna albusul unor situatii solicitante. Sa-l batem, sa-l punem in tava si sa coacem ceva bun. Bezele? O sa aflam suficient de repede, pentru ca intermezzoul nostru e scurt. O zi, atat. Atat ne lasa lumea de care suntem obligate sa tinem cont. Si propriile noastre sentimente de vinovatie. Ziua de azi. Miercuri.” (Fragment din Miercuri, la Marriott)