Mitologii nominale in proza lui Mircea Eliade

◊ Numele fictionale. Itinerare teoretice
◊ Atractia coincidentei contrariilor 
◊ Toponime si antroponime epifanice. 'Esecul referintei' 
◊ Nume proprii si mitologie romaneasca 
◊ Supranume si nume de camuflaj 
◊ Confirmari etimologice ale realitatii mitice

Numele proprii cu substrat mitologic la Eliade constituie un amplu camp de desfasurare a unor sensuri fundamentale, existentiale, dar si filosofice, ca si a unor forte actionand la nivelul diegezei, ceea ce confera acestei literaturi densitate si o anumita verticalitate a semnificarii, relevate cu finete de autoare. Ele se afla intr-un subtil proces de motivare intra- si extra textuala, constituind spatiul semiotic cel mai incitant, pentru ca ele construiesc lumea si o poarta cu sine, in acelasi timp. Aceste aspecte mobilizeaza interesul exegetic al Monicai Bors.
Lucrarea isi propune astfel o atenta examinare a acestui mod particular de constructie narativa, in care numele personajelor 'tes' in profunzime textul, motivandu-se, angrenate fiind, prin insusi acest fapt, ca elemente constitutive ale unui organism textual devenit autotelic. Analiza numelor personajelor eliadesti ca mitologeme sau mitofore, ceea ce autoarea numeste mitologii nominale, la un scriitor stapanit de prezenta sacrului, arhetipalului si miticului in lume, chiar si in faptele cele mai anodine, prezenta teoretizata de lucrarile sale stiintifice, are gradul de profunzime si dificultate pe care interpreta le-o confera. Aici intervine orizontul teoretic al receptarii, grila interpretativa, ca si capacitatea cercetatoarei de a-si pune intrebarile importante care sa-i permita accesul spre zonele de maxima relevanta semiotica a acestei creatii incifrate. Intre text si metatext circula in fond aceeasi seva, si autoarea se bazeaza, pe buna dreptate, pe acest fapt.