Molitfelnic

Biserica Mantuitorului Iisus Hristos, continuand in lume lucrarea Sa sfintitoare, a savarsit, prin slujitorii ei, arhierei si preoti, slujbele sfinte spre binecuvantarea credinciosilor, inca de la momentul intemeierii ei. Astfel, chiar in ziua Cincizecimii, dupa Pogorarea Sfantului Duh si dupa predica Sfantului Petru, Apostolii au botezat 3. 000 de oameni, peste care au chemat harul Duhului Sfant, iar acestia au format prima comunitate crestina, care „staruia in comuniune, in frangerea painii si in rugaciuni” (cf. Fapte 2, 42). Organizand tanara Biserica, Apostolii au ales si au hirotonit diaconi (cf. Fapte 6, 6), apoi au hirotonit preoti (cf. Fapte 14, 23; Tit 1, 5) si episcopi (cf. Fapte 20, 28; Filipeni 1, 1; 1 Timotei 3, 2) pentru noile comunitati infiintate, iar crestinii bolnavi erau unsi cu untdelemn in cadrul unor rugaciuni facute de preotii Bisericii in vederea vindecarii lor (cf. Iacob 5, 14-15). Toate aceste lucrari sfintitoare au fost facute sub calauzirea Sfantului Duh, potrivit invataturii Evangheliei lui Hristos si indemnului Sfantului Apostol Pavel, ca, „in toate Bisericile sfintilor […] toate sa se faca in chip cuviincios si dupa randuiala” (1 Corinteni 14, 34, 40).
Biserica lui Hristos, prin slujitorii ei, care sunt, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, „iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Corinteni 4, 1) povatuieste pe credinciosi pe calea mantuirii, impartasindu-le prin Sfintele Taine si ierurgii, prin felurite rugaciuni si slujbe specifice traditiei ortodoxe, harul, binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu. Acestea se revarsa in chip roditor atat asupra legaturii duhovnicesti a omului cu Dumnezeu, cat si in relatiile omului cu semenii sai si cu elementele creatiei din jurul sau. Sfanta Scriptura ne invata ca „orice faptura a lui Dumnezeu este buna… caci se sfinteste prin cuvantul lui Dumnezeu si prin rugaciune” (1 Timotei 4, 4-5).
Astfel, Biserica a pastrat si a continuat lucrarea sfintitoare a Sfintilor Apostoli, iar Sfintii Parinti ai Bisericii au imbogatit, cu rugaciuni si imnuri de inspiratie biblica, tezaurul liturgic pe care-l avem astazi.

In aceasta privinta, traditia apostolica si patristica ne-a daruit textul liturgic necesar savarsirii Sfintelor Taine si ierurgii de catre slujitorii Bisericii. Despre aceasta lucrare liturgica – sacramentala stau marturie scrieri din secolul al II-lea crestin (Didahia celor 12 Apostoli, Apologia I a Sf. Iustin Martirul si Filosoful), dar, mai ales texte din secolele al III-lea (Traditia apostolica a lui Ipolit, scrierile lui Origen si Tertulian) si al IV-lea (Constitutiile apostolice). Odata cu libertatea daruita crestinilor prin Edictul de la Milano, al imparatului Constantin cel Mare (anul 313), cultul crestin a luat un puternic avant, marturiile scrise dovedind vitalitatea vietii liturgice din aceasta perioada. Textele rugaciunilor, improvizate pana atunci si transmise prin viu grai, sunt acum asternute in scris. Prima colectie importanta de rugaciuni folosite in cult si pastrata integral este cartea numita Evhologhionul lui Serapion, episcop de Thmuis (Egipt), ucenic al Sfantului Atanasie cel Mare, in secolul al IV-lea. Desi denumirea de evhologhion s-a consacrat in mod oficial mai tarziu, colectia a aparut ca o necesitate liturgica practica pentru orice comunitate crestina. De atunci si pana in zorii epocii moderne, Biserica a adunat in Evhologhion (tradus la romani prin termenul slav Molitfelnic) toate randuielile Sfintelor Taine si ierurgii, inclusiv slujbele Dumnezeiestilor Liturghii si ale hirotoniilor. Cu vremea, din motive practice, Liturghierul si Arhieraticonul au preluat partile corespunzatoare din continutul Molitfelnicului si au fost tiparite in mod distinct.
In Biserica Ortodoxa Romana, aceasta carte de cult, Molitfelnicul, tradusa partial inca din secolul al XVI-lea, a contribuit, alaturi de alte tiparituri si manuscrise liturgice, la intarirea solidaritatii dintre romanii ortodocsi despartiti atunci prin granite politice artificiale si, in pofida tuturor dificultatilor istorice, i-a ajutat sa pastreze unitatea de credinta si de neam, cultivand limba, credinta si cultura poporului roman. Astfel, in anul 1681, la Iasi, Sfantul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tiparea in romaneste Molitvalnicul de-ntales, iar in 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tiparea o alta traducere a acestei carti liturgice. Sfantul Ierarh Antim Ivireanul tiparea la Ramnic, in 1706, Evhologhionul, ce cuprindea si Sfintele Liturghii. De atunci, biruinta definitiva a limbii romane in cult a fost consfintita prin tiparirea constanta a acestei foarte necesare carti liturgice, in diverse editii cu un continut variat.
Cu timpul, Molitfelnicul si-a imbogatit cuprinsul, intrucat Biserica raspunde cerintelor pastorale ale timpului prezent, prin alcatuirea de noi rugaciuni si randuieli aprobate de Sfantul Sinod, menite sa binecuvinteze toate aspectele vietii crestine. Consecventa principiului de a pastra unitatea dogmatica, liturgica si canonica impreuna cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Romana a imbogatit treptat continutul acestei carti de cult, nu atat prin creatii proprii, cat mai ales prin traducerea, din limbile greaca si slavona, a unor noi slujbe si randuieli solicitate de preoti si credinciosi in contextul aparitiei unor noi realitati cultural-sociale.

Editia de fata a Molitfelnicului beneficiaza de o noua impartire a continutului, indeosebi in a doua parte a sa, unde rugaciunile si randuielile au fost grupate pe sectiuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adaugate o serie de rugaciuni si slujbe noi, pentru binecuvantarea familiei, a unor institutii si profesii, a cailor si mijloacelor de transport, dar si rugaciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se lupta cu patimile si pentru cei intemnitati. Alte randuieli, prezente deja in editiile anterioare, au fost imbogatite in continut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitandu-se atat arhaismele iesite din uz, cat si neologismele incompatibile cu exprimarea liturgica. In plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical si al topicii. Totodata, au fost introduse indicatii de tipic ori au fost corectate si completate cele existente, pentru o savarsire cat mai corecta si responsabila a Sfintelor Taine si ierurgii, dar si pentru a se evita inovatiile individualiste si improvizatiile arbitrare, care slabesc unitatea vietii Bisericii.
De aceea, nadajduim ca prezenta editie a Molitfelnicului va fi de un real ajutor clericilor in lucrarea liturgica si pastorala a Bisericii, pentru mantuirea credinciosilor.
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane