Mortido (Ovidiu Nimigean)

Editia a II-a, revazuta
 
 Inceputul anilor '90. Un oras din Romania. Noapte. Abaza– dupa toate aparentele, un fost ofiter de securitate– se amuza, asemenea Jokerului din filmele lui Burton si Nolan, sa deregleze, minat de pulsiuni perverse si criminale, regulile oricarui joc. Ameninta voalat sau badaraneste, brutalizeaza sadic, descapatineaza, otraveste, impusca, profaneaza, savirseste cele mai abjecte carnagii. Povestitorul si Fra il insotesc, dar nu pot sa-l impiedice, mai mult, sint adeseori fascinati si atrasi de vivacitatea sa malefica. Mortido conduce, cu o virtuozitate stilistica rara, povestea plina de cruzime spre un sens alegoric, lasindu-ne, astazi mai mult decit oricind, sa infruntam intrebarile si provocarile unei lumi"scoase din titini". 

„In Mortido, O. Nimigean este marturisitorul unei autenticitati atroce. Din aceasta perspectiva, e foarte posibil ca epoca nebunilor ani’90 sa-i fi parut una falsa (cum sint probabil toate, in logica radicala a autorului), de aici rezultind o extraordinara carte a refuzurilor. Nu doar politica si istoria, dar si poezia, sinuciderea ca solutie a libertatii si evidenta (frumusetii) vietii sint negate succesiv in paginile cartii, pina nu ne mai ramine nici un refugiu. Romanul reprezinta o negatie absoluta, una care impinge cititorul dincolo de propriile limite ale tolerantei morale, facindu-l sa integreze in intelegerea sa insusi nonsensul. Poate ca romanul lui O. Nimigean este un exercitiu spiritual. Nu unul al urii, ci al mortificarii sinelui intr-o dezesperanta solitudine.” (Doris Mironescu)

 

„Important este altceva– si anume ca, din mizeria cvasi-absoluta a unei astfel de lumi, O. Nimigean nu s-a sfiit sa scoata aceasta poveste stralucitoare, acest roman scinteietor...” (Liviu Antonesei)

 

„Cartea lui O. Nimigean mi-a evocat filmele lui Tarantino: aceeasi aglomerare de coincidente nascute din spuma unei paranoia demiurgice, aceeasi voluptate de a se scufunda in maelstromul actiunii iconoclaste, apetenta pentru contestarea ironica, pastisarea formulelor consacrate (dar facuta fara«sfinta indignare» a contestatarului purtator de caita), adevarate insule de poezie plutind in deriva asemeni Delos-ului apollinic...” (Bogdan-Alexandru Stanescu)