Mozaic afectiv - Eugen Bunaru

„Eugen Bunaru – un poet de seama al literaturii, un conducator de Cenaclu despre care se scrie mereu, un autor care isi are locul important in Istoriile literare [ …] Daca punem in cumpana istoriile literaturii cu istoriile vietii literare, vom observa ca despre «viata literara» s-a scris putin si … pe sarite. Citesc cartea pe care mi-a trimis-o si observ ca nimeni n-a scris mai atent decat el despre viata literara din Timisoara in ultimele decenii. Sau… mai limpede: despre viata literara pe care am trait-o si aproape am uitat-o. Despre personajele… care au fost alaturi de noi: poate ca unele au supravietuit datorita lor. Sau care, desi au fost ani in sir alaturi de noi, nu le-am cunoscut. Cum n-am cunoscut orasul. […] In nici una dintre intalnirile sale de „cenaclu”, de dialog, Eugen Bunaru nu este un star, nu traieste un destin de exceptie. El poate fi si trebuie sa fie prieten. Starea de prietenie „se traieste” si in paginile pe care le scrie despre profesorii sai, de colegii si de cenaclistii sai. Dar cele mai frumoase pagini sunt cele despre intalnirea cu Viorel Marineasa – despre felul in care si-au asumat un „destin cultural timisorean”. Despre scolile, institutiile pe care le-au traversat. Despre Cenaclurile pe care le-au condus. Ce au invatat unul de la celalalt […] El a adaugat poeziei nu pamfletul politic, ci dialogul recuperator: zecile de interviuri publicate mai ales in Orizont pun in valoare un convorbitor cald, solidar generatiei sale, poetilor si prozatorilor alaturi de care a fost prin cenacluri si prin subteranele boemei: carora le-a ramas un admirabil aliat […] Pagini memorabile despre Profesori, pagini pline de caldura despre cei care traiesc/scriu la doi pasi de el…

CORNEL UNGUREANU