Nae Ionescu si discipolii sai in arhiva Securitatii. Volumul V. Mircea Vulcanescu

„«Detinutul criminal de razboi Vulcanescu Mircea»

In pledoaria sa din 10 ianuarie 1948, avocatul Hurmuz Aznavorian, citand dintr-un renumit sociolog, le aminteste celor de fata, mai cu seama celor aflati in situatia de a pronunta o condamnare, celebra fraza: „un popor care isi macina elitele implicit renunta la istorie“.
Ceea ce nu stia atunci Hurmuz Aznavorian este ca „invingatorul“ nu fusese desemnat doar sa pedepseasca „criminalii de razboi“, ci ca distrugerea elitei Tarii, din care el insusi facea parte, era obiectivul acestui invingator. (O va constata curand, la 15 august 1952, cand este arestat si trimis la Canal; rearestat, in octombrie 1957, acuzat de „uneltire contra ordinii sociale“ a unui stat care avea in proiect o intreaga schimbare a structurii sociale, prin inlocuirea valorii cu nonvaloarea si exterminarea elitelor, si condamnat la 25 de ani temnita grea; a murit tot in penitenciar, la Botosani, la 5 aprilie 1961, si a ajuns tot la o groapa comuna.) 
Nu vreau sa vorbesc aici despre lipsa de disponibilitate, in general, a societatii romanesti fata de elitele sale exterminate. 
Ci vreau sa ma adresez constiintelor pe care, nu ma indoiesc, le avem inca, in justitia romaneasca. 
Si as vrea sa intreb: nu s-a gasit nici una, dintre aceste constiinte, care sa-si asume, fara gandul nici unui profit personal, sarcina, inalta si dureroasa, in acelasi timp, de a inlatura de pe fruntea acestui ins de elita al spiritualitatii romanesti formula: „Detinutul criminal de razboi Vulcanescu Mircea“? Nu va ingrijoreaza, nu va cutremura aceasta alaturare de cuvinte? Nu se va gasi nici de aici inainte? 
Eu tot astept un om al legii, care sa-si asume demersul unui recurs in anulare a sentintei de condamnare a lui Mircea Vulcanescu. 
Altminteri, daca vom continua sa ne exterminam elitele, vom renunta nu numai la istorie, vom renunta nu numai la fiinta noastra, ci vom renunta pur si simplu sa fim.”  (Dora Mezdrea)