Neumanna. In gura de sarpe - Cristian Tudor Popescu

Cine suntem si incotro ne indreptam? Volumul Neumanna. In gura de sarpe ar putea fi asezat sub semnul speculatiei continue, al unui prezent care nu ofera decat ipoteze de lucru asupra viitorului. Si totusi, istoria umanitatii, cu toate bunele ei intentii, in toate sferele, fie ca e vorba de stiinte sau de religie, de drepturile omului sau de tehnologie, ne-a pus si la grele incercari, venind ulterior cu o indreptare. Cu bine-cunoscutul sau stil direct si incisiv, Cristian Tudor Popescu ne ofera o carte alcatuita dintr-o suma de texte care contureaza imaginea lumii contemporane si a mecanismelor care o guverneaza.

„Am o familie numeroasa. Baieti si fete, mami si tati, bunici, unchi si matusi, eu am grija de toate. Le sterg de praf, le ung, le incarc, le descarc si le incarc la loc. E o cruzime sa le tii descarcate, sufera, bietele.
In fiecare noapte de vara adorm cu obrazul pe un pat batran de Bergara Timber pentru vanat mare. Glock e baiatul meu. Il fixez pe stativ, ma intind in pat si mi-l pun pe piept. Teava mi-o lipesc de frunte. Stau asa cam un ceas. Apoi ma simt ca nou-nascut.
Alteori, fixez patru Remington de asalt in linie, ma leg la ochi, ma asez pe un scaun in fata lor si dau drumul la salve din minut in minut pe telefon. Cam intr-un sfert de ora, ma curat de toate relele, ma simt purificat pana in casa sufletului, facut din lumina si boare de iasomie, cum sunt ingerii.
Nu trag niciodata in sticle, cutii de bere sau tinte de carton, e lipsa de iubire si respect. Mai mare lipsa de iubire si respect pentru ele nu e decat sa nu tragi deloc. Sa le lasi sa indure in tacere, ca un barbat adevarat, silit sa-si tina samanta sa ingalbeneasca in el.
Nu tot timpul in tacere: in serile senine, netulburate de voci omenesti, aud cum susura plansul usor al Lugerului si Berettei.
I-am facut pe multi sa taca din gura. Nu-mi pare rau de niciunul dintre ei. Imi pare rau, mi se rupe inima pentru cateva dintre dragele mele ca n-am fost in stare sa le dau sa aduca la tacere decat porumbei si caini vagabonzi.
Dumnezeu vorbeste numai in tacere.” (Cristian Tudor Popescu)