Nici toate ale popii. Religie fara stres - Wilhelm Tauwinkl

„«Orice lucru e ca o oala cu doua toarte: una de care poti sa-l apuci, cealalta de care, apucandu-l, te arzi.» Aceasta vorba a lui Epictet imi pare ca rezuma cel mai bine ajutorul pe care i-l da cititorului cartea de fata. Scrise cu limpezime, paginile lui Wilhelm Tauwinkl raspund in fond la aceasta intrebare: cum pot religia si credinta sa ne intunece mintea si sa ne schimonoseasca purtarea, in loc sa ne ajute si insenineze?
Toata viata, in apropierea celor sfinte, am auzit expresia «e pe placul lui Dumnezeu». Sau «e voia Domnului». Dar, ma intrebam, cum pot fi aflate placul sau voia Domnului cu masura omului? Exista vreun muritor «haruit» in asemenea masura incat sa pretinda ca ii cunoaste lui Dumnezeu, in fiecare clipa si imprejurare, gandul si placul? Apoi, se masoara iubirea de Dumnezeu neaparat prin mersul la biserica, prin rugaciunea care cere ceva pentru cel ce se roaga, prin piosenia afisata public? Nu cumva tot ce tine de spatiul credintei se valideaza mai cu seama in raport cu fapta cantarita in spatiul moralitatii umane?
Intr-o lume plina de bigotism si superstitie, de o modesta catehizare a credinciosilor si nu intotdeauna de o autentica vocatie a unora dintre slujitorii credintei, cartea profesorului Wilhelm Tauwinkl, prin prospetimea ei, face mai inteligenta lumea in care traim. Rar mi-a fost dat sa citesc un text mai dezinhibat scris de un teolog in Romania.“ – GABRIEL LIICEANU

 

„Dumnezeu poate fi mituit?
Cu prilejul unor evenimente religioase, publicul e intrebat uneori de reporteri pentru ce se roaga, iar de obicei raspunsurile suna cam asa: «Pentru sanatate, pentru spor in casa, pentru ca baiatul nostru sa-si gaseasca un loc de munca mai bun…»
Dar ce sens are oare rugaciunea pentru un loc de munca mai bun? Cel care rosteste o astfel de rugaciune egoista spera ca, daca a aprins o lumanare in cinstea lui, Dumnezeu ii va oferi lui ce si-a dorit, si nu altcuiva, care poate e mai bine pregatit sau are mai mare nevoie. A face acest lucru echivaleaza cu incercarea de mituire a lui Dumnezeu, ca si cum El, o Fiinta desavarsita, ar putea fi manipulat sau corupt, luand partea cuiva in detrimentul altora.
Atunci de ce sa te mai rogi? Din punct de vedere crestin, rugaciunea e in primul rand un mod – printre altele – de a pastra o relatie personala cu Dumnezeu si doar in al doilea rand un mod de a-i cere ceva lui Dumnezeu.“ – WILHELM TAUWINKL

WILHELM TAUWINKL s-a nascut in 1969 la Bucuresti, unde a urmat studii de teologie, asistenta sociala si filologie clasica, continuate apoi cu doctoratul in teologie dogmatica la Lugano (Elvetia), sustinut in 2004. A lucrat ca redactor, asistent social, asistent pastoral si cercetator stiintific, iar din 2012 este conferentiar universitar la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Teologie Romano-Catolica. Din 2016 este co-editor, impreuna cu Michael Fieger (Chur, Elvetia), al revistei Vulgata in Dialogue. A Biblical On-line Review, iar din 2019, director adjunct al Institutului Vulgata, Chur (Elvetia). Impreuna cu Adrian Muraru (Iasi), a inceput publicarea editiei romanesti din Biblia Sacra Vulgata, cu traducere si comentarii. A publicat, de asemenea, nu meroase lucrari de specialitate din domeniul teologiei si al filologiei biblice, aparute in carti si reviste romanesti si internationale, precum si 15 traduceri ale unor volume de teologie, filozofie si istorie.