Ninge la o margine de existenta - Victor Teleuca

Cartea – Ninge la o margine de existenta. Poezii, reflectii si alte deziceri de sine – nu este o carte propriu-zisa, o culegere oarecare de poeme situate in mod traditional una dupa alta la voia intamplarii, ci un adevarat „Divan al galcevei”, al „certurilor” Eului cu Sinele. Totul se insiruie dupa principiul organic al fluxului continuu, al iesirii infinite a unuia din altul, asemenea cutiilor chinezesti, al dicteului automat care beneficiaza de confesiunea ardenta venita din constient, din cotidianul nemijlocit, din inconstientul blagian: „Oricum, e-o unica placere, / placerea de-a trai o revenire, o-nalta satisfactie me- / reu, o revenire-a Eului spre Eu, un stol purtat de semnul unui zeu prin gol mereu, / mereu, mereu – cocori devremi, cocori tar- / zii pe care dusul ii domina sa ceara faptului durerea de-a sti neispravirea unui / drum de-acum, de-acum / necunoscut de cunoscut / facut acum, acum de-acum, o regasire-vama,/ o scama de seninuri care-i cheama si-i / poarta-ambitia si intuitia / spre Marea Poarta a unui greu de explicat / instantaneu cand trece Styxul si revine din Cercul Plus in Cercul Minus...”
[…] E un emotionant Dialog al Poetului cu Poetul insusi, cu Poezia pe care „o demiurgeste”, dupa cum spune undeva, si in aceasta autodemiurgire consta farmecul „cantecului de lebada” al lui Victor Teleuca. E si un Dialog cu Poetii: cu Eminescu, atunci cand e vorba de infruntare a eternului cu eternitatea, cu Nichita Stanescu, cand e vorba de „spontaneitatea semilogica” de sensurile parasimpatice”, cu Bacovia, cand e vorba de atmosfera „hibernala, cu Ion Minulescu, atunci cand e vorba de un eu care nu este eu, cu Arghezi, atunci cand dialogheaza cu Dumnezeu: „reda-mi iubirea, Doamne, mai vreau sa ma apropii / de tot ce nu-i al nostru cu ochii mei improprii / ce-si regasesc delirul halucinant si-adult / ca pe-o relicva-a vietii si-a mortilor demult / ce se-ndoiesc de tine / si de-ndoiala lor, / reda-mi iubirea, Doamne, durerile ce-o dor // ca intr-un forum tandru de strigat si scantei / sa-mi prind nemarginire si onomatopei / cat mai contine sensul nonsensului abrupt, // sa ma cobor prin tine / in ce e dedesubt / si ca Arghezi-odata, gonit dintr-o poveste, / sa stiu ca n-a fost umbra si sa urlu: Este!”
In meditatiile existentiale ale lui Victor Teleuca sunt atrasi, ca puncte de reper, Platon si Aristotel, Noica si Hegel, Derrida, Arhimede si Buddha, Proust si Heraclit, Eminescu si Blaga. Text, intertext, hipotext, constructie si deconstructie, discurs baroc, arborescent, manierist si notatie lirica sau prozastica nepretentioasa, „gandire” si „razgandire” (a)logica sau semilogica, ganduri in „stare curata” sau sofisticate, filosofante aranjate pe registre flotante ale meditatiei – iata farmecul poemelor „transfinite” ale lui Victor Teleuca ce se inscrie cu tot harul sau „dialectic”, lirosofic prin excelenta in contextul mitopo(i)eticii moderne si postmoderne.
Academician Mihai CIMPOI