Nu trecem singuri prin lume. Portrete si evocari - Vistian Goia

Se stie cat tapaj se face pe tema asa-numitei „singuratati” a scriitorului, condamnat sa se regaseasca doar la masa de scris, in fata filei albe, cand asteapta rabduriu demonul inspiratiei binefacatoare, menit sa declanseze „duhul” creator de lumi, sentimente si moravuri, incorporate in ceea ce numim opera literara.
Insa exista destule exemple care contrazic o astfel de judecata. De pilda, A. Gide afirma ca el n-a avut niciodata un cabinet de lucru. A scris cand i-a venit inspiratia, a scris pe apucate, oriunde: in vagon, pe bancile gradinilor publice, in tramvai, pe marginea drumurilor. Birourile elegante cu imense biblioteci sunt pentru voluptuosii sterili sau pentru impotentii intelectuali care au nevoie de atmosfera, de stimulente, de singuratate, de portretele de creatori celebri pe pereti, de o mie si una de excitante ca sa „fecundeze” o debila suvita.
Astazi unii creatori scriu in calatorii, pe genunchi, iar modernii scriu de zor direct pe laptop!
Cartea de fata se incadreaza in ceea ce numim memorialistica. Asadar, am scris, cand si unde am putut, portretele si evocarile respective, observand persoane care fie au vietuit candva, fie exista si in prezent.
Simtind de timpuriu ca ma aseman cumva cu „moralistii” sinceri, m-am obisnuit sa-i observ atent pe intelectualii cu care am avut norocul sa convietuiesc, sa ma compar cu ei, ori chiar sa ma condamn pe mine insumi, invatand mereu de la acestia anumite conduite, ceva din cultura si intelepciunea lor. La fel, unele obiceiuri, metehne si mentalitati pe care nu le-am putut uita deloc. Am purtat in memorie chipul si distinctia care i-au particularizat pe fiecare, ca pe o haina de dumineca, draga in tinerete, si pe care o pastrez in garderoba, imbracand-o numai la marile sarbatori ale anului calendaristic.
Recunosc, nu am fost preocupat in mod special de tehnica memorialisticii. Adica, nu mi-am propus deliberat sa cantaresc ori sa amestec toleranta cu sarcasmul, cultura cu poreclele, nici finetea spirituala cu tonul malitios. Daca cititorul va remarca prezenta unora in portretele noastre, ele s-au strecurat spontan, in decursul naratiunii, fara ca eu sa meditez asupra lor.
Sigur, am scris cartea de fata cu pasiune si admiratie pentru profesorii, colegii si amicii mei, fiind constient ca viata e mai suportabila si mai frumoasa „daca nu treci singur prin lume!”
In cartea mea Glasul memoriei (2005) am schitat 9 portrete, dar spatiul preponderent l-am acordat copilariei si scolii primare, parintilor si bunicilor. In schimb, cartea prezenta cuprinde 34 de portrete si evocari din anii studiilor universitare si postuniversitare.

* * *

Vistian Goia (n. 15 septembrie 1935, Rosia de Secas, Alba). Istoric literar, publicist. Facultatea de Filologie a UBB Cluj (1960). Doctorat cu teza V. A. Urechia, studiu monografic, 1975. Volume: V. A. Urechia, 1979; Oratori si elocinta romaneasca, 1985; B. P. Hasdeu si discipolii sai, 1987; Elocinta si parlamentarism, 1997; Destine parlamentare – de la M. Kogalniceanu la Nicolae Titulescu, 2004; Glasul memoriei, 2005; Poezia florilor, eseuri, 2006; Retorica si argumentare, 2007; Cu berlina printre munti. Note de calatorie, 2008; De la Paris la Londra, Via Dieppe, Jurnal sentimental, 2009; Ferestrele Blajului, 2010; Gruiul copilariei, 2012; Labirintul identitatii, 2012; Consemnari critice, 2013; Popasuri europene, jurnal de calatorie, 2013; Polemica intre vocatie si dilentatism, 2015. A ingrijit editii din G. I. Ionescu-Gion, Nicolae Comsa, D. Salade. A publicat peste 250 de studii si articole in Tribuna, Steaua, Studia, Revista de Pedagogie, Limba si literatura, Gand Romanesc (Alba Iulia), Astra blajeana, Blajul s. a.