O biografie (Andrei Serban)

Un parcurs uimitor, plin de succese, de experiente inedite si exotice, dar si de munca zdrobitoare si dezamagiri. Experienta lui Andrei Serban, emigrant picat din lumea cenusie a comunismului romanesc in„jungla” boemei newyorkeze, momentele deosebite petrecute alaturi de Peter Brook si de discipolii sai, exercitiile de meditatie zazen intr-o manastire de linga Tokyo, intilnirea cu regina Farah a Iranului si cu numeroase personaje iesite din comun sint doar citeva dintre punctele de interes ale acestei (auto)biografii. Nu lipsite de picanterie sint povestile legate de Romania, mai ales in cei trei ani petrecuti in fruntea Nationalului bucurestean. Aceste pagini sint insa marcate de tristetea omului care vrea sa-si puna talentul si experienta in slujba tarii sale, dar intimpina aceleasi tare care inca otravesc spatiul romanesc. O carte plina de farmec, umor si melancolie, care ne da masura unui mare artist.
 
Din cuprins:
Echilibrist intre doua lumi - Copacul zburator - Tatal meu si plimbarea cu birja - Mama si complicatiile interetnice - Oglinda, papusile si Toscanini - Revolutionind Scrisoarea pierduta - Anii formarii– Institutul de Teatru - Intilnirea cu Grotowski - Iulius Cezar la Bulandra - Regizor de televiziune - Nocturnele de la Tandarica - Iona in premiera la Teatrul Mic - Intre teatru si opera - Debutez la Cardiff cu Evgheni Oneghin - Luciile mele - Hamlet– piesa imposibila
 

„Scriind cu lejeritate, gratie si deseori cu umor despre subiecte profunde, Andrei Serban se regaseste in paginile cartii asa cum este si in viata de fiecare zi, intr-o rara imbinare intre inocenta copilului si experienta inteleptului. Urcind toate treptele gloriei, Andrei Serban cunoaste bine vanitatea succesului. Pasionat fara intransigenta, el este tolerant fara nici o concesie de substanta. Simplitatea sa surprinde– nici o urma a infatuarii de mare maestru si profesor nu umbreste prezenta sa umana. Andrei Serban nu incremeneste in propria sa statuie: el ramine un perpetuu cautator al Adevarului.” (Basarab Nicolescu)
 

„In deschiderea unei conferinte pe care am tinut-o la Colegiul Noua Europa, Andrei Plesu, care ma invitase acolo, mi-a spus aparent mirat:«Draga Andrei, observ cum tu tot revii in tara, desi de fiecare data Romania pare ca iti spune raspicat:‘Dom’le, noi nu te vrem, stai acolo la tine in America si lasa-ne in pace, ai inteles?’. Iar tu parca te incapatinezi si nu vrei sa auzi mesajul. De ce, dom’le?». (…) Desi eram inca foarte tinar cind am plecat in America, ceva din mine nu s-a despartit niciodata definitiv de Romania si, in ciuda experientelor amare de dinainte si in special de dupa Revolutie, cu tot tacimul de sicane, continui sa revin. De ce? Pe nesimtite, din cauza glumei lui Plesu, mi s-a furisat in minte proverbiala declaratie a lui Lapusneanu:«Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!».” (Andrei Serban)