O cronica a Teatrului National Mihai Eminescu din Chisinau 1918-1930

 Editie in grijita de Petru Hadarca.

    "Teatrul National din Chisinau este opera de cultura realizata in urma actului Unirii de la 1918. In virtutea unor circumstante istorice cunoscute (infrangerea Germaniei, prabusirea imperiului Austro-ungar, savarsirea revolutiei bolsevice din Rusia), Chisinaul a avut sansa de a reconectat unui spatiu romanesc, in plina efervescenta, al miscarilor cultural-artistice animate de ideea coeziunii nationale si a sincronizarii cu tendintele europene de modernizare. La initiativa unui grup de intelectuali si oameni politici ai timpului (N. Alecsandri, Z. Arbore, S. Nita, I. Inculet, Pan Halippa, St. Ciobanu), sustinuti de elanul si actiunile unor actori, regizori, pictori si scriitori notorii (C. Marculescu, Gh. Dimitriu-Mitu, O. Goga, V. Eftimiu), in Basarabia, la 1921, s-a infiintat primul Teatru National romanesc, care, mai bine de un deceniu, s-a edificat intr-o institutie de cultura cu o prezenta scenica remarcabila. 

    In intentia de a aduna materiale pentru un muzeu al Teatrului National la Chisinau, am ajuns la Arhivele Nationale ale Romaniei, in fondurile carora stiam ca se pastreaza mai multe documente care confirma si ilustreaza eforturile de creare si mentinere a unei scene romanesti de anvergura." - Petru Hadarca

    Fragment din volum:
 
    “RAMPA, an. VIII, nr. 2708, 17 ianuarie 1927
    Tartuffe cu I. Livescu in turnee provinciale
 
    Cel care a creiat, alaturi de Shakespeare, si de Dumnezeu tipuri de oameni eterni, ca tot ce reuseste sa cuprinda esenta ultima a vietei, Moliere geniul cel mai reprezentativ al Frantei si al secolului indragostit de miracolul literar, a pus in galeria de suflete, langa cel ce uraste pe oameni, langa avar si pedant, pe cel care e prototipul egoismului, imbracat in haina abjecta a intrigei, a duplicitatei, a rautatei calculate, a cuceritorului imoral de tot ceeace face fericirea altuia: e Tartuffe.
    Si cata maestrie in redarea amanuntului, in limpezirea nuantelor, in reliefacerea infinitului mic sufletesc, in goana complexa a pasiunilor ce framanta sufletul lui Tartuffe, hrapitor al averei lui Orgon, al virtutei Elmirei, al cinstei barbatului!
    Moliere, in Tartuffe, mai mult chiar de cat in Harpagon, a creiat o viata, o viata abjecta, dar reala, profunda, coherenta in enorma ei multiplicitate, simpla in complexitatea ei, dreapta ca directie logica desi intortochiata in linia ei morala. Tartuffe e prototipul ipocriziei, — dar prototip care nu-l gasim in museul monstruozitatilor sufletesti, sub forma unui exemplar tinut in spirt, ci o fiinta totdeauna vie, inteleasa, comunicativa si rupta din mijlocul nostru — al celor de azi, al celor de ieri, al celor de maine, caci ceeace umanizeaza pe Tartuffe, dupa cum umaniza pe Harpagon — este latura profund omeneasca, este iubirea ce vine sa puna in sufletele lor reci, caldura unei raze de soare...
    Tartuffe nu este numai un rapace urmaritor de averi, este si un amant inflacarat, al Elmirei, si aceasta face ca Tartuffe sa apartina familiei — Don 
Juan, aceasta mare familie care nu va muri nici odata, pentruca e legata de tot ceeace este mai etern in valmasagul si framantarea lumei.
    Actorul experimentat, care se numeste Livescu, a avut o ideie care ea insasi dovedeste calitatea scoalei careia el apartine, si anume a luat ca piesa de turneu tocmai Tartuffe, in care maestrul a stiut sa redea cu discretiune, cu subtilitate, cu o neintrecuta arta a frazarei, cu un simt literar care e produsul culturei sale, un Tartuffe, — Don Juan."