Onirismul estetic - Leonid Dimov

Ţepeneag şi Dimov identifică în comun legislaţia visului: ubicuitatea demiurgică a privirii, dubla obiectualitate a cuvintelor şi a ideilor, ordinea stranie instituită de logica simbolică, invaziunea realităţii prin medierea analogică a reveriei. 
...
Onirismul, recunoscut de Ţepeneag ca o „categorie estetică“ a graţiei inspiratoare şi  enigmatice, accede la corespondenţe creatoare între realitatea şi limbajul omogenizate narativ, muzical, prin matricea visului-text. E aici o soluţie de depăşire a crizei limbajului şi realului. Am observat că textualismul era de la început promovat prin susţinerea „cuvântul[ui] autonom“ şi omogenizarea genurilor şi discursurilor ficţionale în categoria unică a textului, derivată din epicul fundamental, faţă de care Dimov era mai prudent nu prin concepţie, dar temându-se de răstălmăcire şi minimalizare. 
Onirismul produce o înnoire formală deloc rigidă, dar exact articulată, aptă - pe această direcţie, a formei, şi din această cauză D. Ţepeneag e mefient cu postmodernismul - de diferenţă şi integrare. Ţepeneag poate, de aceea, în modul cel mai firesc, să rămână fidel onirismului estetic, o poetică bine, dar şi deschis, fundamentată de la început, suplă şi iradiantă, programatic (auto)revizionistă, în profunzime şi extensiune. 
Dar Dimov şi Ţepeneag trebuie citiţi cu atenţia profesională şi vocaţia etică subiacentă a teoreticianului şi istoricului literar aflaţi în exerciţiul deplinei eliberări a gândirii creatoare. Doar în acest fel se va observa că, atât conceptual cât şi cronologic, „oniricii“, în teoria şi practica lor literară înnoitoare,  îi preced manifestările „târgoviştene“ ale unor autori maturi, în exclusivitate prozatori, care îşi publică textele - neteoretice, ficţionale - cam în acelaşi timp cu cele ale scriitorilor tineri, deopotrivă prozatori şi poeţi, mai rar teoreticieni ai actului de creaţie literară. 
Teoreticienii onirismului estetic au produs un curent literar unitar, coerent, inovator şi integrator, aşa cum, nu doar în România, dar oriunde, nu multe au fost.

Marian Victor Buciu