Pasi in trecut - Lina Moaca

 O capodopera e maiestrie si truda, e aer, foc si apa, e bucata smulsa din sufletul nemuritor al autorului. De aceea, se va nemuri si ea, va fi eterna. „Pasi in trecut“ ne descopera cum aceste bucati de suflet nemuritor, in timp, pot redeveni un intreg. Un costum vechi cusut cu fir de aur de maini nestiute are si el memoria lui; fiecare atingere, emotie sau dor, a celor care l-au creat si purtat.

    O poveste care incepe in prezentul zilelor noastre si ajunge departe, inapoi in timp, pe vremea dacilor. Aurus, personajul principal, ne dezvaluie lumea din afara si dinauntrul lui, in timp ce isi cauta menirea pe acest pamant. Apoi, ne lasa pe noi sa-l catalogam cum simtim de cuviinta. E un barbar? Un erou? Un iluminat? Sau un simplu om?

     Fragment din roman:
 
    „August, anul 97.
    Sarmisegetuz.
 
    Cerul e limpede ca o binecuvantare in ziua nuntii principesei Zina cu Apulus. Intr-o pura fermecare, intreaga cetate se gatise cu flori si imbracase vesmintele cele mai frumoase de sarbatoare. Seninul ca lacrima proiecta curcubee in rosu, galben si albastru. Toata nobilimea, cu neamurile ei, se adunasera sa-si aduca omagiile noului principe.
    Boierul Bores, in omenia lui, adusese pe maica si pe Mugurel sa ia si ei parte la acest mare eveniment. Nu mica mi-e mirarea si bucuria la un astfel de gest neasteptat pe care nu l-as fi banuit din partea boierului mare. In astfel de momente, incep sa cred ca boierul chiar ma are un pic la inima. Argus, in schimb, acum ca pierdusem sansa de-a deveni rege, revenise la vechea tinuta, a infumuratului mandru care ma priveste de sus, multumit de cum se reasezasera lucrurile.
    Maica mea draga cum ma prinde ma si stropeste cu apa de acasa si imi susura un descantec:
    - De fapt. De dat. De ura. De pura. De facatura. De strigare. De cascare. De faptul cel mare. De fapturile cele rele si de boalele cele grele. Te rog D-tale, sfanta apa curata. Sa mi-l speli, sa mi-l curatesti si sa mi-l limpezesti. Cum ai spalat malurile de tina si bolovanii de rugina. Feciorul meu sa ramana luminat, ca aurul cel curat, ca argintul cel strecurat. De la mine, maicuta lui descantecul, de la Dumizau Tatal leacul. 
    Emotionata ma saruta pe frunte si se retrage langa boiereasa Ana a lui Bores.
    - Hai, frate, acum ori niciodata! ma indeamna Apulus conferindu-mi onoarea de-a alege primul din sirul de domnite bune de maritat.
    Toti muschii imi sunt in alerta. Energia nesecata a Corei care se manifesta numai prin zambete si bucurie, acum nu ma apropie cum ar fi fost normal. Nu, cand undeva intr-o margine un chip complet indiferent, cu o expresia goala si absenta, la ce se petrece in juru-i, nu-si ridica nicidecum privirea din pamant."