Pavel Chihaia. Aventura vocatiei - Ovidiu Pecican

„Din motive de o mare diversitate, istoria istoriografiei din Romania ezita inca sa abordeze, prin intermediul unor monografii, seria de istorici merituosi ai perioadei noastre postbelice. Aceasta intarziere, oricum am privi-o, nu aduce servicii cunoasterii stiintifice romanesti si nici nu opereaza necesara triere a valorilor, alegand ce este bun de ce este rau si jalonand judicios un traseu al cunoasterii trecutului nostru a carui ignorare aduce nu foloase, ci ponoase. Se prefera, in general, in aulele academice sau in turnurile de fildes ale autorilor activi evaluarea unor epoci si a unor personalitati mai indepartate. Cu niciun chip, deocamdata, nu sunt adusi in discutie autorii demni de o tratare sintetica, dar si suficient de ampla, in acelasi timp, care sunt inca in viata. Pudoare? Nesiguranta in fata ochiului critic al celor discutati?
Dupa mai multi ani de ezitari, datorate si unor evolutii existentiale si profesionale solicitante in alt fel, am decis, la inceputul anului 2017, sa dau curs unui imbold mai vechi: acela de a ma dedica cercetarii atente a prestatiei istoriografice a cercetatorului Pavel Chihaia. Ma atragea in aceasta directie atat preferinta lui pentru aprofundarea explorarii Evului Mediu romanesc – mai ales pe dimensiunea lui sud-carpatina, dar nu numai –, cat si profilul complex si afin al acestui autor care, inainte de a se redefini ca istoric, a inceput prin a fi un tanar romancier si traducator de poezie.
Studiile istorice ale lui Pavel Chihaia, desi pornesc de la evaluari punctuale (ctitorii ale primilor Basarabi, semnificatia portretelor domnesti dintr o biserica importanta de la Curtea de Arges, legenda lui Negru Voda, ideologia crestina, ascetica si razboinica, a domnitorilor romani in confruntare cu turcii s. a.), evidentiaza stralucit mari curente culturale si mentalitati aulice din Tara Romaneasca pe parcursul Evului Mediu. Procedand astfel, lamurind clar preluarile de sugestii dintre Occident si dinspre Rasaritul ortodox, istoricul isi transcende propriile obiective afisate la scena deschisa, reluand, de fapt, in plina epoca a dominatiei comuniste, adica a dictaturii lui Ceausescu, discutia initiata de G. Ibraileanu si de E. Lovinescu despre axele si tendintele de afirmare a identitatii culturale si civilizationale romanesti. El ofera argumente pentru completarea si, partial, modificarea perceptiilor de pana atunci cu privire la construirea civilizatiei noastre asa cum le formulasera marii critici de la «Viata romaneasca» si de la «Sburatorul», aratand ca putem vorbi despre un profil romanesc la nivelul culturii si la cel al civilizatiei inca din vremea Evului Mediu si a ceea ce Pavel Chihaia numeste «prerenasterile» noastre“. (din Cuvant-inainte)