Plicul - Liviu Rebreanu

Viu interes a aratat Rebreanu actorului. Intr-un articol consacrat acestuia, autorul roman intreprinde o avizata analiza a diferitelor tipuri de actor care s-au succedat in ultimele decenii in teatrul romanesc. Mai intai a fost „Nobilul tip al actorilor de stil, personalitati actoricesti de o marime iesita din comun; ei au fost aievea eroi, regi, tirani, intriganti care cu picioarele stateau intepeniti in pamant, iar cu capul maturau stelele. Chiar fizicul lor era, si trebuie sa fie impozant. Mersul, privirea, vocea si gesturile lor purtau pecetea grandiosului. Stilul jocului lor era ceva monumental; muchii ascutite, laturi largi, umbre adanci. Pasiunea eroilor lor se ridica drept spre cer si stralucea, nestanjenita de pestriciunea analizelor psihologice, intr-o singura culoare limpede si plina.
Actorii de stil cei mari, dadeau o simplificare reprezentativa si ademenitoare figurilor poetice. O simplificare izvorata parca din niste legi matematice care alcatuiau fiinta cea mai intima a personagiilor…

A urmat apoi un alt tip de interpretare, datorat unor actori ai redarii materialului brut. Felul acesta de interpretare insa n-a putut dainui; lumea nu se simtea bine admirandu-l.

Pentru ca pe la sfarsitul veacului trecut sa apara un nou soi de actori care se dadeau drept mijlocitori intre fanaticii naturalismului si actorii de stil. Dar nici viata lor nu va dura.

Locul lor va fi luat de actorii de maine, interpreti ai sufletului omenesc, nelinistiti si tulburati, manati sa interpreteze prin o expansiune de posibilitati omenesti pe care le simte sau le banuieste intr-insul. Nu va vrea sa para ceva; va fi ceea ce este intr-insul.”

Asemeni tuturor scriitorilor nostri reprezentativi dintre cele doua razboaie mondiale, si Liviu Rebreanu a vazut in teatru o admirabila posibilitate de solutionare a problemelor umanitatii.

EUGEN VIRGIL NICOARA