Podul Mogosoaiei. Povestea unei strazi - Gheorghe Crutzescu

Editie ingrijita de: Catalin Strat

„Dupa vremuri, i s-a spus intr-atatea feluri vechiului drum: ulita, pod, cale, parca ar fi avut nevoie de nume sau porecla, el, starostele strazilor, care de doua veacuri stapaneste orasul! (...) E o cafenea si un salon, o plimbare publica si o piata de flori, o tribuna si un galantar. E vie ca praful de pusca. O vorba soptita la Capsa e auzita intr-o clipa la Capul Podului. (...) E bizantina si apuseana, trandava si vioaie, zambitoare si posomorata, dornica de schimbari si infipta in trecut. (...) De-a lungul ei, fara oranduiala, aproape fara rost, se insira palate si maghernite, case de tara si zgarie-nori, curti si gradini, morminte si biserici. Nu-i strada pe lume mai chinuita, mai muncita, mai miscatoare in silintele ei de a face din atatea contraste putintica armonie. Si poate nu-i strada care sa inchege in atare masura gandurile unui popor. Podul Mogosoaiei e plamadit cu sufletul nostru.“
Asa vedea un diplomat roman din scoala cea veche, in 1943, Calea Victoriei, axa sentimentala a Bucurestilor, intr-o carte-bijuterie care nu si-a pierdut niciodata stralucirea. Orfevrierul, Gheorghe Crutzescu, care nu iubea calpuzanlacurile, a scotocit prin ziare ingalbenite si duioase amintiri de familie si a ales s-o faca din aur cel bun si din pietre veritabile. Simtea ca, astfel, cartea sa va dobandi cel mult o patina, dar tocmai patina aceasta, care o face si mai valoroasa, e pretuita de colectionari.

Diplomat de cariera, GHEORGHE CRUTZESCU se naste in Bucuresti, in 1890. Dupa absolvirea Liceului Sf. Sava, urmeaza studii de drept la Paris, dar isi ia licenta la Universitatea din Bucuresti. In 1918, in urma unui examen, este angajat la Ministerul Afacerilor Straine, incepandu-si astfel cariera diplomatica. Evenimentele din august 1944, cand Romania trece de partea Aliatilor, il gasesc in Suedia, de unde refuza sa se intoarca in tara, la ordinele noii puteri, astfel incat, in 1947, este declarat demisionat. Moare, se pare, in 1950, in conditii inca necunoscute. Cartea sa Podul Mogosoaiei, probabil una dintre cele mai frumoase monografii despre artera vitala a Bucurestiului, vede lumina tiparului in 1943.