Puiul de Urs si Mama Dragon - Melania Ciomaga

 

Patrundem in lumea povestii ca Gulliver in tara piticilor: cum ai patrunde intr-o lume de miniaturi dragalase. Aceasta lume mica devine… mare si plina de sensuri. Citind povestile, vom intelege cum copiii se simt uneori singuri si tristi si ii vom ajuta sa se simta acceptati si iubiti, apreciati pentru ceea ce sunt. Ei vor descoperi si vor invata sa se bucure in preajma celorlalti, sa se joace, sa colaboreze si sa traiasca prezentul in armonie cu cei din jur, in lumina si bucurie. E o poveste pentru copii si oameni mari, o altfel de lectura. E o atmosfera de poveste, care iti ramane in minte si dupa ce povestea s-a terminat. Sau mai bine zis, dupa ce s-a terminat, incepe… sa „lucreze“  in suflet.

    CUPRINS:
• Poveste despre taramul Dorintelor Regasite
• O mamica pentru puiul de om
• Piticutul Negrila este iar increzator in prietenii sai
• Pip-pic-pitic si Nici-nici-nicicum readuc lumina pe planeta Niciunde
• Puiul de Urs si Mama Dragon
• Chit-chit si prietenii sai in luminisul fermecat
• Raurel de ploaie si Luminita


    Fragment din cartea de povesti "Puiul de Urs si Mama Dragon" de Melania Ciomaga:

  „A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti... A fost odata o zana, cunoscuta prin acele tinuturi cu numele de Zana Codrilor. Era zglobie si vesela, cu ochisorii jucausi si plini de viata, cu un suras dulce ce-i lumina intreg chipul. Purta o rochita de voal de smarald, stravezie ca apa cristalina de izvor. Parul ii era auriu ca lanul de grau in bataia soarelui la amiaza si il purta in doua codite frumos impletite. Pe cap purta o coronita stropita cu aur, iar aripioarele transparente, pictate in culori vii, raspandeau multa, multa lumina in jurul ei.
    Zana Codrilor traia intr-un taram mirific - padurea, asupra careia era stapana. Apa clipocea vesela printre stancile mici si mari ce ieseau la iveala din loc in loc. Ciripitul micilor vietuitoare inaripate se auzea in acorduri melodioase cat era ziua de lunga. In vazduh rasuna glasciorul zanei, alaturi de mititica ei prietena, Lula-Libelula, pe care o iubea atat de mult.
    Si peste toate aceste minunatii, Curcubeul, strajerul apelor, isi aruncase de pe un mal pe celalalt al raului impletitura de culori, din care se zareau o multime de pitici jucausi, imbracati in toate culorile lumii. Erau nespus de harnici si se trudeau, cu toata bucuria si vioiciunea, sa coloreze cat mai viu fiecare colt al acestei lumi, atinse pe alocuri de intuneric. Acestia purtau hainute lucrate din cel mai fin fir de in tors vreodata, fiecare avand o alta culoare a vesmantului: rosu, argintiu, galben, portocaliu, albastru, verde, mov, roz - culori ce ar fi putut sa inveseleasca putin lumea aceasta in care oamenii improscau, uneori, cu mult negru...
    Ei, dar sa stiti ca piticul negru, pentru ca da, era si unul negru printre ei, se straduia si el din toate puterile sa-si schimbe culoarea hainutelor. Fiecare pitic avea vesmintele colorate dupa cum ii era sufletul: Galbiorul avea sufletul vesel si luminos, Rosiorul avea inima aprinsa de iubire, Verzisorul era plin de speranta si tot asa...”