Pusa - Mihai Maxim

Intreaga actiune a cartii graviteaza in jurul destinului unei baronese germane, Henriette, apartinand nobilei familii Hohenzollern Sigmaringen, trimise incognito in Romania, la inceputul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu scopul de a-i succeda la tronul Romaniei varului sau, regele Carol al Il-lea (banuit de lipsa de loialitate fata de interesele Reichului), in conditiile in care succesorul legal al acestuia, Mihai, era considerat „un copil necopt”. Pentru a deveni „noua fata a Germaniei in teritoriile Rasaritene”, baroana trebuie insa, in prealabil, sa se familiarizeze cu limba romana si sa-i identifice, la fata locului, pe cei cu adevarat fideli cauzei. De aceea este obligata sa-si paraseasca sotul, un brav aviator, mandrie a armatei germane care, la scurt timp, va sfarsi glorios pe campul de lupta, sa-si abandoneze cei doi copii, si sa se mute intr-un orasel din Moldova, aflat la granita cu Basarabia, unde urmeaza sa activeze ca secretara sub acoperire a comandantului trupelor germane din zona, generalul Paul Ludwig von Kleist, sub numele de cod Pusa. Ce a urmat, la scara istoriei, este bine stiut. Din momentul in care generalul Antonescu a dat faimosul ordin „Ostasi, va ordon treceti Prutul”, pana la comunicatul citit de regele Mihai la postul de radio in 23 august, 1944 si, mai apoi, afundarea tarii in bolsevism, destinul Romaniei a cunoscut mai multe volte, oamenii au fost cand foarte sus, cand prabusiti in abis, ca intr-un montagne russe, iar destinul Pusei a devenit unul cat se poate de usor de ghicit. Ramasa in Romania in tot acest turbion al istoriei, aristocrata care parea sa fie sortita sa fie regina pierde totul la ruleta vietii si sfarseste singura, cvasi-nebuna, batjocorita si alungata de toti cei din jur, condamnata sa-si duca zilele in cea mai crunta mizerie. […]
Odata inceput, romanul lui Mihai Maxim, Pusa, se citeste dintr-o suflare. Frazele scurte, uneori eliptice, ii confera un ritm foarte alert, oferindu-i cititorului sentimentul ca asista la un film. Simplitatea expunerii sugereaza un scenariu cinematografic. Autorul nu se pierde in analize psihologice si consideratii istorice, nu face judecati de valoare, artisticitatea nu face parte din mizele sale narative. El are strict rolul unui obiectiv cinematografic menit sa imortalizeze faptele si vorbele oamenilor si sa le redea asa cum sunt, cu bune si cu rele, fara niciun retus artistic din partea sa.
Roman de razboi (cu vagi nuante de spionaj), dar si drama sociala, Pusa, este o carte agreabila, scrisa incisiv, simplu, pe intelesul tuturor. Nu stiu nimic despre autorul Mihai Maxim, dar felul sau direct, fara zorzoane, de a face literatura se potriveste perfect lumii tot mai grabite in care traim.