Rasarit - Virginia-Gabriela Tanca

Viata si ipostazele iubirii in poezia Virginiei-Gabriela Tanca
-Elena Netcu

Volumul de versuri al poetei Virginia-Gabriela Tanca, Rasarit, este o confesiune lirica nelinistitoare, dar mereu ravnita, oricate indoieli, declaratii, certitudini pline de capcane, stapanita de o nevoie imperioasa de implinire.

Virginia-Gabriela Tanca construieste o poveste de iubire, dupa ce isi defineste starea ca fiind “in esantion de vise”, se cauta pe sine, asteptand cu o oarecare dezamagire, drumul insidios al iubirii care pare a fi uneori incercata de “dureri otravitoare”.

Se pare ca eul liric, inainte de a cunoaste iubirea, sfideaza nepasarea, descoperind o ipostaza nesincera a iubitului in “sarutul perfid”, desi isi simte “dragostea nebuna”, subliniind ideea ca iubirea este o ingemanare de “placere si durere”.

Poemele de inceput compun profilul nestatornic al iubitului, folosind persoana a II-a, mereu nelinistit si nesigur de trairile sale, numindu-l “maestru meloman”, “nabab nebun”…”Valsand vrajit prin valurile vietii”. Suflet rebel si contradictoriu, indragostitul isi marturiseste iubirea”ii zambeste”, apoi “zglobiu pornesti, iubitule, la mine”.
Plina de sperante, poeta incearca sa-l imortalizeze: “De-ar fi sa spuna cerul prin care am eclozat/ ca dragostea curata in noi a existat/ puterea nazuintei s-ar prinde-n poezii/ Si orele curtate cuminti ne-or ocroti”.

Exista in acest volum de poezii o nestavilita nevoie de daruire totala, oricate clipe de suspin ar indura: “Cersesc iubire de la tine/ Cand am atita de-mpartit?/ Nu vreau sa fii doar amagire/ Si tind sa cred ca tu imi esti sortit”.

Starea de dor se multiplica obsesiv intr-un poem amplu care de la inceput si pana la sfarsit incepe cu sintagma”Mi-e dor”, devenita lait-motiv.
Nazuinta de a iubi se exprima prin verbul “m-as face” in diferite variante semantice: “M-as face inger pazitor… m-as face foc… m-as face sange rosu aprins/ sa-ti curg prin vene ca valul necuprins”. Astfel, discursul liric devine pe alocuri o incantatie, o declaratie de dragoste “intr-un zbor fierbinte” pentru ca impreuna “pe veci s-atingem, prin timpuri nemurirea”.
Exista o acumulare de gesturi tandre, consfintite in anotimpuri, in aromele florilor, sub clar de luna, sub imperiul luminii.
Poeta construieste din cuvinte o iubire explicita, senzuala, in daruire totala “topeste-te cu mine”… fiorul sa-mpartim”. Poeta ravneste o continua primenire, trecand prin ploaie, prin speranta, prin vise, furtuna, fum, prin noapte, si mai ales, printr-un lung sir de suisuri si coborasuri “in ganduri incurcate… ratacite” in starea de insingurare.”Ce noapte trista trebuie sa-ndur/ pierduta in universul Tau nebun”.

Motivul curgerii ireversibile a timpului apare in multe variante semantice: “clipa dulce, timp de chin, m-am daruit mai mult de o secunda, clipe ofilite de voluptate” sunt invocate mereu in acest univers imaginar in care iubirea cunoaste diferite trepte: speranta, indoiala, extaz si diaperare, cum este insasi viata. De altfel, poeta declara in preambulul volumului ca “traieste pe o scena care este viata”.

Cu siguranta, volumul Rasarit isi va gasi cititorii care cred in iubire, valoarea suprema, una dintre puntile catre implinire.