Razboi si pace, 2 volume - Lev Tolstoi

Capodopera Razboi si pace (1863-1869) zugraveste viata intregii societati ruse in perioada razboaielor napoleoniene; evenimentele istorice si interesele personale, caile de autodefinire a personalitatii si spontaneitatea vietii populare sint prezentate drept componente echivalente ale existentei natural-istorice. 

„Rostov se ridica si porni sa rataceasca printre focuri si sa viseze la fericirea de a muri, de a muri fara sa-ti pese de viata, pur si simplu de a muri sub ochii imparatului. Era intr-adevar indragostit si de tar, si de gloria armelor ruse, si de nadejdea lui in victoria care va sa vina. Si nu incerca numai el sentimentul acesta in zilele memorabile de dinaintea bataliei de la Austerlitz; in armata rusa, noua din zece oameni erau indragostiti pe vremea aceea, desi poate mai putin nebuneste decit Rostov, de tarul lor si de gloria armelor ruse.” - Lev Tolstoi

Traducere si note de Ion Frunzetti si Nicolae Parocescu

Lev Nikolaevici Tolstoi (1828‑1910) – celebru scriitor rus, autorul unei opere in care individualul si nationalul capata dimensiuni universale. Incepind cu trilogia autobiografica scrisa in perioada 1852‑1857 si alcatuita din romanele Copilaria, Adolescenta si Tineretea, sondarea „fluiditatii” universului interior si a temeiurilor morale ale omului a devenit principala tema a operelor sale. In nuvela Cazacii (1863), eroul, un tinar aristocrat, redescopera bucuria comunicarii cu natura, viata fireasca si integra a omului simplu. Capodopera Razboi si pace (1863‑1869) zugraveste viata intregii societati ruse in perioada razboaielor napoleoniene; evenimentele istorice si interesele personale, caile de autodefinire a personalitatii si spontaneitatea vietii populare sint prezentate drept componente echivalente ale existentei natural‑istorice. La sfirsitul anilor 1870, scriitorul trece printr‑o criza spirituala amplificata ulterior de ideea desavirsirii morale si a „simplificarii” (care a dat nastere doctrinei si miscarii „tolstoismului”) si intreprinde in operele sale o critica din ce in ce mai accentuata a institutiilor birocratice, a statului, a bisericii (in 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxa Rusa), a civilizatiei si culturii, a intregului mod de viata specific „claselor cultivate”: romanul Invierea (1889‑1899), nuvela Sonata Kreutzer, dramele Puterea intunericului (1887) si Cadavrul viu (1900). De asemenea, interesul sau se indreapta spre temele mortii, pacatului, caintei si renasterii morale, in jurul carora sint construite nuvelele Moartea lui Ivan Ilici (1884‑1886), Parintele Serghi (1890‑1898) si Hadji‑Murat (1896‑1904).