Repartizarea bunurilor - Gheorghe Olah

Am fost crescut si educat in spiritul invataturii marxiste care promova dreptatea si echitatea, iar Ceausescu interpreta acesti termeni mentinand raporturi fixe de apoximativ 5: 1 intre salariile maxime si cele minime, raporturi considerate normale sau echitabile de catre cei care le promovau, dar si de catre marea masa a populatiei. Cu toate ca Ceausescu nu prea agrea intelectualii, el considerandu-se fiu al clasei muncitoare si reprezentant al acesteia, nu s-a intamplat niciodata, sub conducerea sa, ca femeile de serviciu sau portarii, indiferent de sectorul in care lucrau, sa incaseze salarii mai mari decat dascalii sau decat medicii. Prin urmare, ceea ce s-a intamplat la noi dupa 1989 cu veniturile oamenilor mi se parea aproape cu neputinta sau in orice caz de domeniul absurdului; si aceasta in conditiile in care eu nu eram totusi de acord cu politica lui Ceausescu in domeniul salariilor, deoarece consideram raporturile stabilite de el exagerat de rigide, mult prea limitative si total ineficiente pentru activitatea economica. Despre acest subiect am scris la vremea respectiva incercand sa sugerez si sa argumentez (fireste, atat cat se putea spune) ca ar fi fost nevoie de mult mai multa flexibilitate.
      Mai trebuie spus ca dupa 1989 problema salariilor sau a veniturilor ori, mai corect, problema repartizarii bunurilor intre cetatenii unei tari a inceput sa cam dispara din manualele universitare; iar daca nu a disparut cu totul, a inceput sa fie tratata fie exagerat de simplist, fie in spiritul teoriei marginaliste; ceea ce (sa recunoastem) inseamna, in ultima instanta, cam acelasi lucru.    In aceste conditii si tinand seama de ceea ce s-a intamplat la noi dupa 1989 cu veniturile oamenilor, am inceput sa ma intreb daca problema aceasta tine cu adevarat de obiectul stiintei economice si daca poate fi tratata, realmente, in termeni stiintifici. In acesta carte voi incerca sa raspund la aceste probleme.
Autorul