Repere de politica economica - Gheorghe Olah

       O analiza atenta a efectelor pe care le au de obicei masurile de politica economica va arata ca prin masurile luate guvernele modifica intotdeauna si termenii repartizarii bunurilor produse. Spre exemplu, daca guvernul unei tari oarecare adopta la un moment dat un buget deficitar, el modifica de fapt raportul dintre veniturile destinate consumului prezent si cele destinate consumului de maine. Altfel spus, mareste, in mod justificat sau nejustificat, consumul prezent pe seama unui consum mai mic in viitor. Numai daca acest deficit ar avea un caracter permanent si ar fi mereu de acelasi grad, numai atunci nu ar fi afectat consumul de maine sau consumul generatiilor viitoare. Un alt exemplu: daca un guvern accepta sau, mai bine zis, provoaca el insusi un anumit grad de inflatie, superior cresterii salariilor nominale, automat este afectata puterea de cumparare a celor cu venituri fixe, bineinteles in avantajul celorlalti; cand scade puterea de cumparare a leului se ia de la toti ca sa se dea mai mult celor care au obtinut majorarea salariilor. Inca un exemplu: daca guvernul unei tari limiteaza preturile de vanzare ale unor produse obtinute in conditii de monopol, el limiteaza totodata veniturile firmelor respective in avantajul celor care le cumpara produsele. Se poate demonstra la fel ca daca guvernul adopta o serie de masuri cu privire la politica fiscala, la cea vamala etc., etc., etc. el antreneaza de fiecare data schimbari mai mari sau mai mici in legatura cu repartizarea bunurilor intre cetateni.
      Inclin sa cred deci ca indiferent ce masuri de politica economica ar lua un guvern ele conduc de fiecare data si la schimbarea termenilor repartitiei bunurilor. Dar, daca asa stau lucrurile, Ricardo avea perfecta dreptate sa sustina ca economia politica reprezinta „o cercetare asupra legilor care determina impartirea produsului intre clasele care contribuie la formarea lui”. Obiectul economiei politice nu este, asadar, studiul repartizarii resurselor productive rare intre diferite utilizari alternative, cum sustin de obicei marginalistii, ci, in primul rand, studiul repartizarii bunurilor intre cetateni. Repartizarea bunurilor intre cetateni este, si din punctul meu de vedere, esenta stiintei economice si, in acelasi timp, esenta politicii economice; oricum, intr-o economie de piata repartizarea resurselor „rare” intre diferite utilizari alternative o face in mod normal piata si nu guvernul, iar piata nu are nevoie de cunostinte de economie politica pentru a face asa cum se cuvine acest lucru al ei. Repartizarea bunurilor intre cetateni nu o face insa intotdeauna piata. Dimpotriva, as zice ca ea este efectuata in cea mai mare masura, chiar intr-o economie de piata, de catre guverne. Din pacate, problema aceasta nu a fost suficient studiata pana in momentul de fata. Acesta este motivul pentru care i-am afectat aici un capitol intreg. Totodata, celelalte capitole desi au titluri diferite vorbesc, asa cum se va putea constata, despre aceeasi vesnica problema a repartizarii bunurilor intre cetateni. Revolte, rascoale sau razboaie, crime sau sinucideri etc., isi au de cele mai multe ori originea aici, in sfera repartitiei.
Autorul