Scoala Ardeleana. Omagii lirice - Ion Buzasi

Scolile Blajului nu sunt Scoala Ardeleana, dar confuzia, regretabila si frecventa in ultimii ani (chiar in reviste de cultura), nu ne mira, pentru ca in liceu nu se mai studiaza Scoala Ardeleana, moment hotarator in evolutia noastra istorica si culturala. Scolile Blajului sunt institutii de invatamant deschise prin ravna vrednicului ierarh, episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron, la 11 octombrie 1754, in vreme ce Scoala Ardeleana este „o miscare culturala sau un curent cultural”, generat in buna parte, e adevarat, de Scolile Blajului, curent cultural pe care l-am putea defini succint ca o miscare nationala, culturala, ideologica, cu caracter iluminist, care a actionat pentru emanciparea romanilor din Transilvania intre anii 1780 si 1830. Desi Scoala Ardeleana este mai cuprinzatoare decat Blajul, e adevarat ca „nucleul de foc” al acesteia e Blajul, asa cum scrie cu memorabile cuvinte Nicolae Iorga:

Aici e pamantul sfant al Blajului […], unde au scris […] acei inainte-mergatori […] care au fost blandul calugar Samuil Micu, asprul muncitor fanatic Gheorghe Sincai si cumintele alcatuitor de teorii Petru Maior.

Ei sunt principalii reprezentanti ai Scolii Ardelene, daca adaugam si pe Ioan Budai-Deleanu, autorul acelui unicat in literatura romana, epopeea eroi-comica Tiganiada. Intr-un fel, toata istoria Scolilor Blajului sta sub semnul metaforic al Scolii Ardelene si, in aceasta acceptie, autorul notitei din Unirea n-a gresit. Pentru ca inainte de Scoala Ardeleana propriu-zisa, din perioada 1780-1830, cu reprezentantii pomeniti (Samuil Micu, Gheorghe Sincai si Petru Maior), putem vorbi de precursorii Scolii Ardelene (Inochentie Micu Klein, Petru Pavel Aron, Grigore Maior, Gherontie Cotorea s. a.), generatia pasoptista constituind, intr-o admirabila continuitate de idei si idealuri, a doua generatie a Scolii Ardelene (Simion Barnutiu, Timotei Cipariu, George Barit, Andrei Muresanu, August Treboniu Laurian s. a.). Ideile cardinale ale miscarii – originea romana, unitatea de neam a romanilor, latinitatea limbii romane, continuitatea elementului roman in Dacia, preotia si dascalia intr-o armonioasa simbioza, pentru slujirea neamului, educatia cladita pe stanca tare a credintei – se prelungesc pana la desfiintarea temporara a acestor scoli, odata cu instaurarea comunismului. In acest sens s-a putut vorbi despre istoricul si geograful Stefan Manciulea, care ne-a fost o vreme contemporan, profesor la Scolile Blajului, „ca un ultim reprezentant al Scolii Ardelene”.

Scoala Ardeleana este „spiritul Blajului” sau, cum spune Mircea Eliade, „pecetea Blajului” asupra culturii si literaturii romane moderne.