Scrisori catre Monica. 1951-1958, volumul 2. - Ecaterina Balacioiu-Lovinescu

Traducerea scrisorilor din limba franceza de Gabriela Cretia
Selectia si ingrijirea textelor, postfata, tabel cronologic si note de Astrid Cambose

 

„O mama ii scrie aproape zilnic fiicei sale, pe care nu stie daca o va mai intalni vreodata. Suntem in Romania, in deceniul cel mai cumplit al comunismului, in anii ’50 ai secolului trecut. Asistam la stricarea din temelii a vechii lumi, la teroare, mizerie, umilire. Scrisorile ii sunt adresate Monicai Lovinescu, la Paris.
Ce sunt, in fond, aceste pagini? 
Raspunsul il da chiar expeditoarea, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu. 
Sunt formele variate «pe care le poate imbraca suferinta» si strigatul dragostei materne exasperate. 
Sunt «o rugaciune», «o porunca» si «un efort de suprema vointa» pentru ca destinul fiicei sa invinga istoria ostila. 
Sunt o incercare blanda de a apropia doua fotolii si de a crede ca ea, mama, si fata ei sunt «iarasi alaturi, iarasi una langa alta».
Dragostea materna da un lirism concentrat unora dintre fraze, iar primejdia le da dramatismul. Sfarsitul mamei (in inchisoare, aruncata la groapa comuna), presimtit printre randuri, le da tragismul. Pana la urma, expeditoarea si fiica ei devin asemenea eroinelor de tragedie greaca. 
Si totusi, o raza de speranta: fiica departata, Monica, isi traieste marea dragoste. Scrisorile mamei il accepta pe noul fiu, care va veghea in locul ei: Virgil Ierunca. 
Splendid traduse din franceza de Gabriela Cretia, selectate, explicate si editate impecabil de Astrid Cambose, scrisorile din acest volum sunt in acelasi timp un document istoric si un document uman.“ (Ioana PARVULESCU)

 

„Asternute pe hartie, ori pe carti postale, zilnic si in diferite momente ale zilei, marcate prin ore, scrisorile pot fi considerate jurnalul epistolar al unei teribile traume psihice, intamplata la despartirea dramatica de Monica, despartire presimtita a fi definitiva. E o forma personala de jale in subtextul fiecarei fraze. Cuvantul jale e uitat astazi, dar starea exista, pentru ca e data omului care traieste profund indurerat, dar, in acest caz, traieste parca numai pentru a-si scrie drama.“ (Elvira SOROHAN)

 

 

ECATERINA BALACIOIU-LOVINESCU s-a nascut pe 28 februarie 1887 la Cruset, in apropiere de Craiova, intr-o familie apartinand micii boierimi. A studiat la Paris, apoi a devenit profesoara si ulterior inspectoare generala de limba franceza. Intre anii 1916 si 1934 a fost casatorita cu criticul literar E. Lovinescu, cu care a avut un singur copil, pe Monica Lovinescu. Din 1947, cand Monica Lovinescu a plecat la Paris cu o bursa doctorala, mama si fiica nu s-au revazut niciodata, insa au purtat o intensa corespondenta. Din anul 1955, Ecaterina Balacioiu-Lovinescu a fost urmarita de Securitate. Arestata pe 23 mai 1958, a fost condamnata la 18 ani de temnita grea pentru „discutii dusmanoase la adresa regimului democrat din RPR". In momentul arestarii avea 71 de ani. A trecut prin inchisorile Malmaison, Uranus, Jilava, Vacaresti. Rezistenta ei la santaj (a refuzat s-o indemne pe Monica Lovinescu sa revina in tara si sa colaboreze cu Securitatea RPR) a condus la neadministrarea medicamentelor care ii erau vitale. A murit la penitenciarul spital Vacaresti, probabil pe 7 iunie 1960. A fost aruncata intr-o groapa comuna, anonima, din cimitirul inchisorii.