Sevele culturii - Gavril Cornutiu

 

 

 "In continuarea reflectiilor asupra zbuciumatei noastre istorii din Mostenirea regatului dacilor si efortul de punere a ei pe catafalc, d. Gavril Cornutiu isi extinde cugetarile asupra spiritualitatii universale, cu observatii absolut deschizatoare de perspective. E surprinzator cat de profunde pot fi unele fraze ale adevarate nuclee de gandire, ce sintetizeaza posibile tomuri de sine statatoare. intr-o vreme, cand faptul divers tinde sa cucereasca atentia generala, autorul ne indeamna sa meditam asupra esentelor si sa sugeram in loc de a descrie." - I. Oprisan

    Fragment din volumul "Sevele culturii" de Gavril Cornutiu:

    “142.
    Tinta istoriei este viitorul. Daca radacina istoriei este trecutul, fructul sau este viitorul. 

    143. 
    Ca sa fii fericit in viata trebuie sa aplici un principu simplu, sa te bucuri de ceea ce ai si sa nu suferi pentru ceea ce nu ai. Pentru aceasta trebuie intai sa sa te bucuri de nimicurile pe care le ai, sa inveti sa le iubesti. Sa intelegi ca toate cele pe care nu le ai sunt si ele niste nimicuri, care, insa, nu sunt ale tale. 

    144.
    Societatile, grupurile si familiile, intr-un cuvant Noitatile cooperante sunt cele care au dominat intotdeauna lumea. Noitatile intraconcurente, cele in care relatiile au fost de tip nu competitiv, ci care pe care, au fost intotdeauna cele invinse. Competitiv cooperant, inseamna tolerant. Competitiv care pe care, inseamna intolerant.

    145. 
    Asadar „Euripide, reluandu-l pe Theognis, spune ca ar trebui sa-l plangem pe cel care se naste si care este harazit atator dureri si sa-l insotim cu cantece de bucurie pe cel care a murit si a incetat de a mai suferi" (Robert Flaceliere —Viata de toate zilele in Grecia secolului lui Peridcle - p. 291). Asa precum trimiterea ca sol „a celui mai bun" la zei, prin sacrificare, la daci, se aseamana cu sacrificarea Ifigeniei, tot asa banchetul dacilor la inmormantarea unui om se aseamana cu indemnul lui Euripide care reia in sec V I. C, idei mai vechi. Toate apartin fondului indoeuropean. Astazi se mai pastreaza in folclorul romanesc ideea sacrificarii celui mai bun in legenda mesterului Manole. Ideea este autohtona, prin filiatie dacica si nu balcanica, asa cum in mod limitat considera unii comparatisti.”