Sfarsitul Crestinatatii - Chantal Delsol

„Asa cum sugereaza titlul cartii redate acum cititorilor exigenti din Romania, filosofii crestini (cel putin cei din aria catolicismului) isi mai extrag optimismul doar din critica (aparent surprinzatoare) a notiunii de civilizatie crestina, echivalenta cu lunga perioada post-constantiniana in care „Evanghelia a guvernat Statele”: daca religia crestina are un viitor, el nu mai trebuie cautat, prin urmare, in resuscitarea „crestinatatii” (in stilul medievalei Europa christiana), ci in reasumarea existentiala si libera a mesajului evanghelic, dincolo de orice vanitate politica. Era crestina – ca supunere unanima, prin vointa Printului si a monarhiei pontificale – s-a incheiat, dar acest exitus nu este neaparat o catastrofa, daca ne gandim ca Iisus Hristos insusi le-a cerut ucenicilor sai sa dea Cezarului ce e al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”Teodor BaconschiIntr-o suita de reflectii articulate in jurul marilor curente filosofice, istorico-religioase si socioculturale care au modelat civilizatia crestina, incepand din secolul al IV-lea si pana in zilele noastre, Chantal Delsol cerceteaza, cu o remarcabila luciditate, cauzele destramarii Crestinatatii, precum si consecintele acestui fenomen asupra celor doua domenii fondatoare ale existentei umane: morala si ontologia. Sub asaltul modernitatii, al ideilor rationaliste din Epoca Luminilor si al miscarii nihiliste din a doua jumatate a secolului trecut, Crestinatatea devine simbolul cetatii asediate, manifestand, deopotriva, incercari de reconciliere cu societatea actuala, dar si atitudini retractile, in spiritul conservarii propriilor principii fundamentale. Rasturnarea vechilor ierarhii morale, criza profunda a constiintei, mutatiile ireversibile ale paradigmei de gandire, metamorfoza valorilor si a normelor ce jalonau relatia dintre Biserica si Stat – toate acestea constituie, neindoios, semnele inversiunii normative a noului timp. Desi umanitatea se inclina adesea in fata cantecului de sirena al utopiilor si al falselor sperante, constiinta sacrului se reanima necontenit, sub forma unei noi spiritualitati.