Si amintirea apa va fi - Ovidiu Baron

Parisul din poemul-fluviu al lui Ovidiu Baron este asemenea cerului din tablourile lui Marc Chagall: prin el plutesc cladirile catedralei, hotelului, spitalului, reconstruite de mana unui arhitect oniric, in el se intrevad siluetele podurilor si ale vapoarelor de pe Seine, ale personajelor din prim-plan sau episodice, irizatiile starilor launtrice pictate in culorile melancoliei si nostalgiei. Poezia si memoria stau sub semnul unei logici fluide, iar marele rau din orasul (in)vizibil este rezervorul cernelurilor ce alimenteaza scrierile si rescrierile permanente, in care se oglindesc trecutul si prezentul, istoria personala si cea culturala, fragilitatea amintirii si puterea ei de a reconstrui teritorii. Geografia lichida a memoriei exercita seductie printr-o pluralitate a vocilor de sirena, topite in fulguratii de imagini insolite sau himerice, reflectii existentiale, decupaje onirice si trimiteri la spirite poetice inrudite. Calatoria cu acest bateau-mouche suprarealist, pe o apa preschimbata in flux al constiintei, ne reaminteste ca suntem fiinte aluvionare, purtate din loc in loc de curgerea timpului, lasand o irepetabila amprenta in delta memoriei universale. - Cristina Bogdan
 
Si Duhul literaturii se poarta, pentru Ovidiu Baron, mai intai pe deasupra apelor. Apa Senei, apa amintirilor, apa paginilor, apa literaturii. Poemele lui curg, in cel mai literal sens, unul din altul, unul in altul, unul peste altul - pana cand toata memoria devine cuibar rotind de ape. Intelepciunea populara spune ca de foc mai poti fugi, de ape insa nu; prin urmare, nimic din ce a trait sau a imaginat Baron nu poate fugi din calea apelor imaginatiei sale. Care, ca orice apa, poate fi simultan moarte & renastere, mormant lichid & mediul generator al oricarei vieti. Dualitate care e si a poeziei: „scrisul e o apa care curge amagitor”, spune el - dar, in acelasi timp, „poezia e totusi o iesire la lumina”. Adica tot ce se poate spera mai substantial de la ea. - Radu Vancu