Studii de istorie si spiritualitate crestina, volumul 4. Epigrafie - Prof. Dr. Emilian Popescu

In seria volumelor mele de studii, publicate pana acum, cel de fata, al IV-lea, cuprinde cu precadere cercetari de epigrafie, legate strans de activitatea mea de cercetator stiintific in Institutul de Arheologie si Istorie Veche al Academiei Romane. Dupa terminarea Facultatii de Filologie din Bucuresti, Sectia Limbi clasice, in anul 1952, am avut sansa sa fiu repartizat in marele Institut de Istorie si Filosofie al Academiei Romane, intemeiat curand dupa Al Doilea Razboi Mondial. Din el s-au desprins, cu timpul, Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Institutul de Studii Sud-Est Europene, iar din 1956, cel in care mi-a fost randuit sa lucrez si eu. A fost o mare sansa pe care am avut-o de a lucra  intr-un institut de cercetare, chiar imediat dupa terminarea facultatii, sub indrumarea unor mari specialisti, unii fosti elevi ai lui Vasile Parvan.
Ca fiu de taran, nu aveam nicio relatie sociala care sa ma ajute in cariera mea, mai ales ca in biografie erau date care nu placeau autoritatilor comuniste de atunci, si anume o anumita orientare politica a tatalui meu. Din aceasta cauza, am fost aruncat de Comisia Ministeriala de Repartizare, la terminarea facultatii, in Regiunea Craiova, district mare, care cuprindea un vast teritoriu al Olteniei de sud. Insa profesorul meu, Constantin Balmus, om bun si distins filolog clasic, foarte apreciat in tara si strainatate, detinea atunci functii importante in statul roman, precum cea de rector al Universitatii din Bucuresti, membru al Academiei Romane si altele asemenea; el m-a recomandat sa fiu admis in noul institut al Academiei Romane si apoi in cel desprins din el, cel de Arheologie si Istorie Veche. Momentul acesta a fost decisiv pentru cariera mea, fiindca m-am putut pregati si lucra intr-un cadru academic de elita. Nu l-am uitat pe binefacatorul meu si l-am inscris pentru totdeauna pe rabojul inimii mele, precum si in pomelnicul familiei, aflat astazi pentru rugaciune in multe biserici din tara. Acestui pomelnic i s-au adaugat in timp si alte nume ale marilor mei binefacatori din tara si strainatate, carora le datorez  extrem de mult din ceea ce am putut realiza in viata.
Oranduirea studiilor din acest volum s-a facut, pe cat posibil, tinand seama de continutul lor, nu de criteriul cronologic al aparitiei. De pilda, cel dintai studiu dateaza din anul 1954, adica la doi ani dupa intrarea mea in Institut, si este dedicat unui document epigrafic descoperit in cursul sapaturilor arheologice din anul 1953 de la Histria; el cuprinde informatii cu privire la organizarea interna a cetatii si la viata ei religioasa in secolul al II-lea. Cu toata intaietatea publicarii acestuia, el nu si-a gasit locul in volum decat in urma altora. Si alte studii sunt rezultatul unor descoperiri arheologice si epigrafice efectuate in cetatile greco-romane de pe tarmul de vest al Marii Negre (Histria, Tomis, Callatis).
Din masa mare de inscriptii descoperite de mine ori altele publicate in cursul timpului de alti epigrafisti, m-am simtit atras de cele crestine. De aceea ele au si constituit in mare parte continutul volumului Inscriptii grecesti si latine din secolele IV-XIII, descoperite in Romania, aparut in 1976.
Valoarea documentara a inscriptiilor a fost relevata de multa vreme de catre istorici si filologi, dar mai cu seama ea a fost subliniata in a doua jumatate a secolului al XX-lea, cand s-a apreciat si decis ca documentele epigrafice au o valoare probatorie mai mare decat informatiile date de istorici ai Antichitatii, fiindca operele acestora au putut suferi, in cursul timpului, modificari din partea copistilor ori chiar denaturari datorate falsificatorilor. Inscriptiile insa, scoase din pamant, ne apar astazi asa cum ele au fost scrise altadata, de aceea informatiile lor sunt fara indoiala veridice.
Exemple de felul acesta se intalnesc si in cateva studii din acest volum. Ma refer la cel care prezinta Credinta vie a crestinilor din Imperiul Bizantin in lumina inscriptiilor, la Aspecte ale vietii de toate zilele in cetatile proto-bizantine din Scythia Minor, precum si la Consideratiile privind limba inscriptiilor crestine din Scythia Minor ori altele care ne informeaza despre Continuitatea daco-romana pe teritoriul Romaniei in perioada tulbure a navalirilor populatiilor barbare.
Un studiu privind Epigrafia greaca, izvor pentru istoria Bizantului in secolele IV-IX mi-a fost cerut de la Berlin si s-a publicat tot acolo intr-un volum dedicat acestei perioade istorice. Altele au facut obiectul unor comunicari ori rapoarte prezentate la congrese internationale, cum este si cel intitulat: Inscriptiile din Scythia Minor.
Sper ca si studiile din acest volum sa prezinte interes pentru cititori si, totodata, sa contribuie la luminarea unor probleme istorice ale tarii noastre si ale lumii bizantine, in general.