Tara caii ratacite - Dan Arhire

 

„Textele din aceasta carte sunt articole aparute in presa de-a lungul anilor, in ziarul ACUM din Tulcea si in revista La Drum/ Revista calatorului, in conferinte sau in spectacole. Ele vorbesc, toate, despre Romania, intelegand prin formula tara, istoria ei si poporul, luate impreuna, intr-o vreme in care despre asta nu se mai vorbeste deloc, dintr-o plictiseala anuntand sfarsitul de lume; intr-o vreme in care, prea mult, cred, se vorbeste doar despre romani (rasuna obsesiv acest cuvant in toate emisiunile de stiri ale televiziunilor «de profil», fundamentand esential si viguros noua limba de lemn!), ca despre multe bucati din ceva, nedefinit: «Romanii vor plati benzina cu 50 de bani in plus la pompa...», asta sunand cam ca o informatie cu manta despre Pastele Blajinilor, adica al acelor omuleti mici - desigur, tare blajini - despre care nu se stie mai nimic si care nu prea stiu nimic, dar altfel, de treaba oameni, sau ce-or fi. Atacurile de zi cu zi savarsite de noi insine asupra noastra insine, se dezvolta si ele si se succed cu o voluptate vicioasa, din 1990 incoace, departe de cumpatare, rezonabil si sens, astfel incat ne putem intreba, cu ingrijorare justificata, ce-or intelege despre ei, tara si poporul lor tinerii nascuti dupa evenimente si dospiti, zi dupa zi, de cand au deschis ochii, in aceasta vatamatura rau pansata. Am scris aceste texte, la vremea respectiva, pentru ca am simtit nevoia sa le scriu, aparandu-ma pe mine de ceea ce simteam drept o agresiune: nedreptate, minciuna, discriminare, indiferenta, ignoranta, uitare, ofensa. Caci, intr-un fel, „Romania sunt eu” este un – posibil – slogan, valabil, cu sau fara vrerea noastra, pentru fiecare dintre noi. Simteam si atunci, ca si acum, aceste agresiuni repetate ca pe micile taieturi de la barbierit, adaugandu-se dimineata de dimineata, dupa ce ieseam din cadrul strict si atat de frumos al familiei mele spre lumea din jur, fie ea intalnita pe strada, prin institutii sau pe canalele media, revarsata fara contenire. Eu, lumea mea, nu eram asa, deci Romania, istoria si poporul ei nu sunt asa! Am simtit, deci, nevoia sa spun asta public, fie ca pare, fie ca nu pare interesant, din imposibilitatea de a asista pasiv la ceea ce-mi parea a fi o incolonare a orbilor.” (Dan Arhire)