Texte alese - Sfantul Ioan Damaschin

– Studiu introductiv de Arhid. Lect. dr. Eugen Maftei. Selectie de texte si comentarii de Pr. Adrian Agachi  –

In cartea sa de Memorii, parintele Constantin Virgil Gheorghiu marturisea: „De la mama am invatat ca poezia este o opera de utilitate publica. Poetul scrie versuri care nu sunt auzite doar pe pamant de oameni, ci si in cer, de Insusi Dumnezeu”. Continuand ideea anterioara putem adauga ca imnografia este, de fapt, o poezie cereasca transpusa pe intelesul oamenilor. Imnograful, spre deosebire de poet, isi ia inspiratia din experierea harului dumnezeiesc si traduce limba vesniciei in cuvintele noastre sarace, pamantesti. Vasile Voiculescu isi incheia un frumos sonet cu urmatoarele cuvinte: „Ci smulg tariei verbul de dincolo de fier, / Si orice vers ce-ti darui i-un fir de nemurire”.

Bun cunoscator al dialecticii si filozofiei antice, al scrierilor patristice si al dogmelor bisericesti, Sfantul Ioan Damaschin (c. 676 – † 4 dec. 749) a stralucit si prin talentul sau imnografic, un veritabil dar primit de la Dumnezeu. Aceasta calitate deosebita a infrumusetat nu doar cantarile bisericesti ramase de la el pana in zilele noastre, ci si celelalte scrieri ale sale, fie ca vorbim despre monumentala sa opera, Dogmatica, de lucrarile impotriva ereziei iconoclaste, de cuvantarile rostite cu diferite ocazii sau de tratatele sale cu o puternica influenta filozofica.

A scrie intr-un mod poetic este dovada unui suflet transfigurat de bucuria trairii alaturi de Dumnezeu. Si chiar atunci cand lucreaza in sfera dogmaticii, un domeniu care este caracterizat printr-un grad inalt de cunoastere si redare precisa a termenilor, Sfantul Ioan Damaschin reuseste sa pastreze caracteristica poeziei. […]

In textele cuprinse in volumul de fata, Sfantul Ioan Damaschin ne vorbeste despre tot ceea ce ar trebui sa reprezinte poezia vietii noastre: legatura de iubire cu Dumnezeu. A iubi si a fi iubit pentru vesnicie este implinirea suprema a omului si pentru aceasta a fost creat de Dumnezeu. De aceea, un mare poet ca V. Hugo nu a gresit cand a spus ca: „a pierde iubirea este uneori la fel de grav ca a-ti pierde sufletul”. Iar a pierde poezia propriei vieti inseamna, uneori, a uita adevarata limba a sufletului, cea a vesniciei.

Editura Cuvantul Vietii