Timpul splendorii - Andreea Nanu

 

„O vad pe Andreea Nanu ca pe un dirijor care si-a impartit orchestra, exersand in camere separate: instrumente cu corzi, apoi suflatori, apoi percutiile… intr-o arhitectura epica ampla, aproape paradoxala. O scriitura care practica destinul simfonic; un roman de eufonii, de puritate senzoriala, de sinestezii care corespund unei viziuni estetizante asupra vietii. Tetralogia Andreei Nanu are nevoie de un cititor rafinat, capabil sa palpite in fata unei proze initiatice care cultiva transfigurarile, chiar si metempsihoza… o proza care rastoarna radical orizontul pervertit din literatura de astazi. Avem un punct de vedere auditiv si olfactiv – insusi diafanul, inefabilul care fecundeaza toata carnalitatea si concretetea – si un al saselea simt, ce invaluie totul… O vad pe autoare ca pe un copil de o puritate absoluta care se uita la un acvariu enorm. Priveste aceasta lentoare extraordinara, coregrafia pestilor din alta lume. O privire hipnotica si hipnotizanta pe o realitate care merge, invariabil, au ralenti. Totul este incetinit, totul este lasat ca pe un fund de mare pe care evolueaza cele mai ciudate specii de pesti. Este acolo o forta uriasa, misterioasa ca nasterea si moartea.” (Dan C. Mihailescu)
„Incercand sa defineasca barocul, Edgar Papu a vorbit de un fast al declinului, folosind ca exemplu splendoarea culorilor dobandite toamna de frunzisul arborilor. Daca ar fi trait, marele om de cultura ar fi fost incantat sa citeasca romanul Timpul splendorii de Andreea Nanu, care ii confirma ideea. In acest al patrulea volum din tetralogia sa inspirata de poetica anotimpurilor, autoarea incheie ceea ce s-ar putea numi o saga a familiei Tauber asezandu-si personajele in lumina melancolica a toamnei. Pictura, muzica, literatura se intrepatrund armonios, ca intr-o sinteza a artelor, pentru a reprezenta dara de farmec pe care o lasa trecerea unui om ales prin lume.” (Alex. Stefanescu)