Titu Maiorescu Esteticianul - Studiu hermeneutic - Petru URSACHE

 

Adevărata carte despre Maiorescu se va scrie după apariţia seriei de Opere şi de Jurnal şi Epistolar, după ce vor dispărea prejudecăţile privind omul şi scriitorul ori înţelegerile simpliste care au dus la imagini voit ori nevoit caricaturate. Atunci personalitatea marelui critic va putea fi privită în dimensiunea ei reală. Pînă acum el a fost, de regulă, judecat după antume (cele trei volume de Critice, scrieri limitate cantitativ, ceea ce l-a făcut pe E. Lovinescu să afirme că a produs „puţin”), deci simplificator. Publicarea integrală a operei lui Maiorescu (şi să nu se uite că el a pus mare preţ pe textele „de familie”, scrisori, însemnări, aforisme, unde a vrut să fie autentic), va completa imaginea lui Maiorescu, pe care autorul şi-a dorit-o pentru posteritate. Criticile erau scrieri ale „prezentului”. În ceea ce ne priveşte, am interpretat spiritualitatea autorului din mai multe perspective, dorind să tulburăm clişeul instaurat de tradiţie. Dacă lectorul a receptat cum dorim acest lucru, aceasta este pentru bucuria lui intelectuală; dacă nu, înseamnă că buna noastră intenţie a eşuat. Oricum ar fi, la despărţirea de Maiorescu, trebuie să reamintesc fraza din Eminescu şi poeziile lui. Acolo Criticul profetizează că poezia secolului al XX-lea va fi „punctul de plecare pentru toată dezvoltarea cugetării româneşti”. Este o cugetare pentru Poet, dar şi pentru Criticul Maiorescu; „cugetarea” critică a secolului nostru îi poartă însemnele. Casa Academiei, Mănăstirea Neamţ, 1985 PETRU URSACHE