Ultima boema bucuresteana (1964-1976) urmata de Portrete de boemi - Mihai Neagu Basarab
- Editura
- Compania
- An apariție
- 2018
- ISBN
- 9786066800204
22,10 lei
Prețul include TVA.
Stoc epuizat
Anunță-mă când revine în stoc
- Verificare colet la livrare
- Retur în 14 zile
- Plată securizată
- Livrare la EasyBox
Plătești cu:
Despre carte
Ultima boema bucuresteana (1964-1976) urmata de Portrete de boemi - Mihai Neagu Basarab
Se vorbeşte adesea la noi despre « deschiderea » de după venirea la putere a lui Ceauşescu. O perioadă de respiraţie cam de un deceniu între două treceri de buldozer peste ţară. Ridicarea tălpii de pe pedala politico-ideologică ar fi adus, se spune, bunăstare diplomatică, economică şi socială, îngăduind şi o renaştere culturală, pe lângă speranţa difuză a întoarcerii la o oarecare normalitate. Istoria oficială şi studiul documentelor o confirmă. În volumele de memorii şi amintiri se găsesc, citate cu nostalgie, locuri de plăcută petrecere a timpului în Bucureşti, amintirea tarafurilor, a presei străine de la chioşcuri şi a magazinelor care aveau ce vinde.
Cartea lui Mihai Neagu Basarab luminează brusc un fenomen esenţial dar încă nelămurit al acelei epoci: boema. Iar fenomenul apare, la fel de brusc, legat de decretul care a eliberat din închisori cohorte de prizonieri politici, mulţi dintre ei foşti oameni cu funcţii şi cu carte, cu morală şi maniere, cu demnitate şi umor. Greu de cazat fizic şi profesional, « foştii » au iradiat însă bagajul lor de caracter şi experienţă în lumea care fusese nu doar răsturnată şi năucită, ci şi nivelată, cu o brutalitate organizată, în douăzeci de ani. Printre mulţii conaţionali care îşi doreau deja sincer să fie plaţi, neutri, oarecare, ca să nu atragă atenţia – evident, răuvoitoare – a nimănui, cei care se singularizau de bunăvoie – prin destin dar şi prin opţiune proprie sau prin simpla lor incapacitate de a mima măcar o stimă indiferentă pentru regimul imbecililor gravi şi cruzi – constituiau o lume aparte: lipsită de şansa de a da vreun erou « exemplar » în socialismul românesc, suportând să fie tolerată, evitând pe cât posibil să fie instrumentată, supravieţuind cu aparenţe onirice/retard-inofensive şi cultivându-şi marja de libertate atât cât să evite conflictul cu puterea.
Câteva serii de intelectuali şi artişti îşi începeau astfel după 1964 negocierea inevitabilă a compromisului
întru salvarea sufletului. Vârstnicii dar şi tinerii care îşi alegeau dintre « boemi » magiştrii învăţau, de asemenea, să depisteze şi să îmbrobodească până la împrietenire durabilă personajele « cu cifru » (cu misie, cu asterisc, cu sertar dublu, cu cheiţă, cu zurgălăi…) pe care « aparatul », mereu îngrijorat de eventuale focare de răscoală, le strecura de veghe printre aceşti semi- sau sfertomarginali care, de regulă, beau şi vorbeau prea mult.
Câteva serii de intelectuali şi artişti îşi începeau astfel după 1964 negocierea inevitabilă a compromisului
întru salvarea sufletului. Vârstnicii dar şi tinerii care îşi alegeau dintre « boemi » magiştrii învăţau, de asemenea, să depisteze şi să îmbrobodească până la împrietenire durabilă personajele « cu cifru » (cu misie, cu asterisc, cu sertar dublu, cu cheiţă, cu zurgălăi…) pe care « aparatul », mereu îngrijorat de eventuale focare de răscoală, le strecura de veghe printre aceşti semi- sau sfertomarginali care, de regulă, beau şi vorbeau prea mult.
Avem mare noroc cu Mihai Neagu Basarab ca autor al acestei disertaţii despre boemă şi câteva dintre figurile ei! Doctor, excelând în bolile minţii, dar şi medic curant preţ de decenii al multor boemi faimoşi, cufundat în istoria medicinii, pe care a şi predat-o, precum şi cunoscător în alte istorii ale lumii vii exo- şi esoterice, de câţiva ani director al Bibliotecii Române de la Freiburg (tezaurul exilului scris al românilor),
iată un scriitor curios şi treaz, iubitor de oameni şi de artă, care nu s-a temut să frecventeze boema anilor
’60-’70, fără a face parte din ea, fiind mai mereu înăuntrul şi în afara ei în acelaşi timp. Cu aceeaşi naturaleţe ne teoretizează în volum boema franceză (standardul clasic), simulacrele ei de aiurea şi începăturile interbelice ale boemei româneşti, dar ne şi desenează în detaliu peisajul şi persoanele « ultimei boeme bucureştene ». Întâlnim astfel nume foarte cunoscute, ca Petre Ţuţea (fireşte, nici comunist, nici legionar, ci mintos de gradul zero), alături de cvasinecunoscutul Dan Boiţă (maestru neşcolit la desen şi stomatolog de performanţă), dar şi un pe nedrept uitat Oscar Lemnaru, un zgomotos Niculai Georgescu sau un autonom ciudat ca Decebal Niţulescu, un dramaturg adorat doar de unii, ca Teodor Mazilu, sau un reporter-prozator apreciat de toţi, ca Monciu-Sudinski ş. a. m. d. Printre portretele amănunţite trec, cu anecdotele şi focurile lor de artificii, Gheorghe Dinică, Taşcu Gheorghiu, Ion Barbu, Miron Radu Paraschivescu, Ion Vinea, Păstorel Teodoreanu, Mircea Popa, Mihai Cismaru etc., etc., etc.
iată un scriitor curios şi treaz, iubitor de oameni şi de artă, care nu s-a temut să frecventeze boema anilor
’60-’70, fără a face parte din ea, fiind mai mereu înăuntrul şi în afara ei în acelaşi timp. Cu aceeaşi naturaleţe ne teoretizează în volum boema franceză (standardul clasic), simulacrele ei de aiurea şi începăturile interbelice ale boemei româneşti, dar ne şi desenează în detaliu peisajul şi persoanele « ultimei boeme bucureştene ». Întâlnim astfel nume foarte cunoscute, ca Petre Ţuţea (fireşte, nici comunist, nici legionar, ci mintos de gradul zero), alături de cvasinecunoscutul Dan Boiţă (maestru neşcolit la desen şi stomatolog de performanţă), dar şi un pe nedrept uitat Oscar Lemnaru, un zgomotos Niculai Georgescu sau un autonom ciudat ca Decebal Niţulescu, un dramaturg adorat doar de unii, ca Teodor Mazilu, sau un reporter-prozator apreciat de toţi, ca Monciu-Sudinski ş. a. m. d. Printre portretele amănunţite trec, cu anecdotele şi focurile lor de artificii, Gheorghe Dinică, Taşcu Gheorghiu, Ion Barbu, Miron Radu Paraschivescu, Ion Vinea, Păstorel Teodoreanu, Mircea Popa, Mihai Cismaru etc., etc., etc.
Galeria personajelor marcate de talent-tupeu-temeritate-târnoseală-tăvălug ne provoacă voluntar la reflecţie
pe marginea valorilor şi imposturii care au format şi malformat spaţiul public autohton zeci de ani. Involuntar,
ni se relativizează imaginea preformatată despre boemi, căci punerea sub lupă a oricărei vieţi, cercetarea ei
în intimitate, tentativa de a dezghioca motivaţii pe care subiectul însuşi le ignoră pulverizează rezumatul utilitar de la taifasuri sau articolul sec din dicţionar. Mai mult, Mihai Neagu Basarab pune şi toate întrebările incomode din preajma distincţiei tradiţionale între modul de a fi « artist » şi « opera » ca unică garanţie acceptată a statutului de artist – cu alte cuvinte, în plasa condiţionărilor în care trăieşte omul concret, cât gest vital onest şi câtă operă mare poate el face ca să rămână deopotrivă în adevăr şi în artă?
pe marginea valorilor şi imposturii care au format şi malformat spaţiul public autohton zeci de ani. Involuntar,
ni se relativizează imaginea preformatată despre boemi, căci punerea sub lupă a oricărei vieţi, cercetarea ei
în intimitate, tentativa de a dezghioca motivaţii pe care subiectul însuşi le ignoră pulverizează rezumatul utilitar de la taifasuri sau articolul sec din dicţionar. Mai mult, Mihai Neagu Basarab pune şi toate întrebările incomode din preajma distincţiei tradiţionale între modul de a fi « artist » şi « opera » ca unică garanţie acceptată a statutului de artist – cu alte cuvinte, în plasa condiţionărilor în care trăieşte omul concret, cât gest vital onest şi câtă operă mare poate el face ca să rămână deopotrivă în adevăr şi în artă?
Medicul şi scriitorul Neagu Basarab plasează în text, sub aparenţa unor digresiuni nevinovate, îndoielile sale
îndreptăţite în privinţa înţelepciunii câştigate de umanitate cu trecerea ei prin seculi. Ce soi de civilizaţie o fi
cu adevărat superioară altora? E mai fericită şi mai durabilă societatea aşezată pe cifre crescătoare şi multă ordine sau cea în care cumsecădenia (uitare, milă, întrajutorare…) şi-a păstrat un locşor? Să fie dispariţia boemei un semn bun pentru mersul Europei în general şi al României în special?
îndreptăţite în privinţa înţelepciunii câştigate de umanitate cu trecerea ei prin seculi. Ce soi de civilizaţie o fi
cu adevărat superioară altora? E mai fericită şi mai durabilă societatea aşezată pe cifre crescătoare şi multă ordine sau cea în care cumsecădenia (uitare, milă, întrajutorare…) şi-a păstrat un locşor? Să fie dispariţia boemei un semn bun pentru mersul Europei în general şi al României în special?
Căci « boema » nu e un fenomen colateral, înţelegem pe măsură ce înaintăm într-o carte graţioasă şi uşoară la vedere, ci un fel de tainică secreţie morală şi spirituală a grupurilor omeneşti. E chiar straniu că nu ne-am dat seama de asta până acum…
Adina Kenereş
Mihai Neagu Basarab (născut în 1946 la Bucureşti) este medic şi membru al Uniunii Scriitorilor din 1972.
A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti în 1971, apoi s-a specializat în psihiatrie (1975-1978 – doctorat în ştiinţe medicale în 1977, medic primar psihiatru în 1990), iar la începutul anilor ’80, în homeopatie şi acupunctură.
A absolvit Facultatea de Medicină Generală din Bucureşti în 1971, apoi s-a specializat în psihiatrie (1975-1978 – doctorat în ştiinţe medicale în 1977, medic primar psihiatru în 1990), iar la începutul anilor ’80, în homeopatie şi acupunctură.
Din 1973 a fost asistent universitar la catedra de Istoria medicinii şi etică medicală la Universitatea
« Carol Davila » din Capitală. După mineriada din 1990 a plecat în Germania, unde şi-a continuat activitatea, lărgindu-şi câmpul de competenţe medicale (medicina de urgenţă, psihoterapie, medicină psihosomatică, diabet etc.). A publicat numeroase cărţi de medicină şi popularizare a ştiinţei medicale (Medicina de voiaj, 150 de remedii homeopatice vegetale, Nevrozele şi turismul, Pe urmele lui Victor Babeş, Paracelsus, călătorie neîntreruptă…), a contribuit cu capitole la tratate de medicină publicate în România şi în Germania (unde a ţinut şi cursuri de homeopatie la Universitatea din Freiburg, ca, de altfel, şi la Basel, în Elveţia), a îngrijit editorial volume de documente ale unor personalităţi din istoria medicinii româneşti şi a colaborat la radio cu emisiuni pe teme de sănătate şi igienă a vieţii.
« Carol Davila » din Capitală. După mineriada din 1990 a plecat în Germania, unde şi-a continuat activitatea, lărgindu-şi câmpul de competenţe medicale (medicina de urgenţă, psihoterapie, medicină psihosomatică, diabet etc.). A publicat numeroase cărţi de medicină şi popularizare a ştiinţei medicale (Medicina de voiaj, 150 de remedii homeopatice vegetale, Nevrozele şi turismul, Pe urmele lui Victor Babeş, Paracelsus, călătorie neîntreruptă…), a contribuit cu capitole la tratate de medicină publicate în România şi în Germania (unde a ţinut şi cursuri de homeopatie la Universitatea din Freiburg, ca, de altfel, şi la Basel, în Elveţia), a îngrijit editorial volume de documente ale unor personalităţi din istoria medicinii româneşti şi a colaborat la radio cu emisiuni pe teme de sănătate şi igienă a vieţii.
După debutul cu proză SF din Scânteia tineretului în 1967, s-a ilustrat literar mai ales cu dramaturgie
(cinci volume între 1969 şi 1985 – ultimul, La Gura leului, Editura Cartea Românească, premiat de Asociaţia
Scriitorilor din Bucureşti). A făcut, de asemenea, traduceri şi a avut rubrici permanente la un mare număr
de reviste (Viaţa studenţească, Amfiteatru, Astra, Filatelia…). După 1990 a scris în presa exilului (Vatra,
Cuvântul românesc, Dorul…) şi a prezentat lucrări ştiinţifice la congrese naţionale şi internaţionale, publicând în continuare volume de literatură şi medicină.
(cinci volume între 1969 şi 1985 – ultimul, La Gura leului, Editura Cartea Românească, premiat de Asociaţia
Scriitorilor din Bucureşti). A făcut, de asemenea, traduceri şi a avut rubrici permanente la un mare număr
de reviste (Viaţa studenţească, Amfiteatru, Astra, Filatelia…). După 1990 a scris în presa exilului (Vatra,
Cuvântul românesc, Dorul…) şi a prezentat lucrări ştiinţifice la congrese naţionale şi internaţionale, publicând în continuare volume de literatură şi medicină.
Distins în 2016 de Academia Română cu « Meritul academic », este din 2017 membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Preşedinte al Academiei Germano-Române din Baden-Baden, a fost ales în 2011 director al Bibliotecii Române şi al Institutului Român de la Freiburg, unde editează în fiecare an un Buletin substanţial.
Detalii
- Autor
- Mihai Neagu Basarab
- An apariție
- 2018
- Numar pagini
- 176
- ISBN
- 9786066800204
Recenzii
Recenzii
Acest produs nu are inca recenzii. Fii primul care adauga o recenzie.
Doar utilizatorii înregistrați pot scrie recenzii. Autentifică-te sau creează-ți un cont
Întrebări frecvente
- Cât costă livrarea?
- Transportul este gratuit la comenzile de peste 300 lei.
- Pot verifica coletul la livrare?
- Da, coletul se poate deschide la livrare.
- Pot returna cartea?
- Da, în termen de 14 zile de la primire.
Îți recomandăm și
Intrebari si raspunsuri
Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns
