Vanzatorii de iluzii - Veronica Stanei Macoveanu

Poezia Veronicai Stanei Macoveanu este un strigat de triumf al luminii, al puritatii si al iubirii.
In Vanzatorii de iluzii, poeta ne propune un Univers in care sufletul fiecaruia dintre noi, de esenta divina, pastreaza permanent in profunzimea sa puritatea originara. El cauta permanent sa traiasca si sa exprime iubirea. Toate piedicile puse in calea acestei permanente aspiratii, toate experienele negative sunt un balast care trebuie aruncat peste bord, o serie de amprente sau cicatrici care nu ating esenta sufletului, nu ii intineaza esenta, ci dimpotriva ii asigura acel foc, acea traire, care ii re-atesta puritatea. Un poem edificator in acest sens este Intangibil in puritatea sa: „Sufletul e intangibil in puritatea sa / Nu-l putem pangari se razvrateste ca un cal salbatic / sa lepede balastul //Crustele amprentelor la hotar /combustii purificatoare le incercuieste”.
Sufletul uman, cel purtator de puritate si de iubire, nu este insa scutit de suferinta. Poeta vede suferinta ca pe un instrument prin care divinitatea desavarseste fiinta umana, o innobileaza si o ridica spre forma sa perfecta. Aceasta suferinta transcende „interzisul timp”, iar ranile reprezinta o cale de a accede la divinitate: „Ma gandesc numai / sa ne vindecam ranile sufletului / cu balsamul divin al iubirii / O, Apostole Pavel, ce binecuvantate in adevar / sunt cuvintele tale – la cereasca iubire ne indemni” (din poezia Cicatricile sufletului). 
Experientele pozitive implica interactiunea dintre sufletele individuale, prezenta si atingerea fiintei iubite. Trairea plenara a iubirii, in deplina armonie si scaldata in lumina, reprezinta modalitatea de implinire a vietii in manifestarea ei pamanteasca. In acele momente, protagonistii devin zei, reveland esenta lor divina, iar sufletul traieste totul tumultuos, cuprins de bucurie, dar si dezlantuit intr-o furtuna, o rupere de nori: „A fost o rupere de nori in sufletul meu atunci! / Si totusi printr-o fanta de divina gratie / am putut in bucurie sa-ti vad atat de profund si clar frumusetea / si aura-ti zeiasca de indragostit” (din poezia Intr-o fanta de divina gratie). 
Comunicarea cu sufletul-pereche creeaza o blanda punte catre eternitatea vazuta ca paradis. Sufletul este o mare pe plaja careia este posibila manifestarea plenara a iubirii: „Cand tu ai intins o mana peste prapastie / – blanda punte – / au renascut in mine trairi definitive / Tu comunici linie directa cu Raiul / intr-un flux si reflux pe plaja sufletului”. 
Exprimarea in deplina libertate si puritate a sufletului, prin iubirea de sorginte divina intr-un univers al luminii si al armoniei depline este ceea ce ne propune volumul de fata, care ne dezvaluie o viziune lirica matura, de mare forta expresiva, ce te cucereste prin sinceritatea si autenticitatea mesajului sau profund uman.