Viata ca un carambol, Povestioare cu talc si versuri - Teodor Corban

Viata ca un carambol este un volum omagial, publicat postum, care aduna poeziile si povestioarele cu talc ale actorului Teodor Corban – un suflet profund acordat la vibratia artei.

Cartea este nu doar o intalnire cu scrisul sau, ci si cu vocea sa: unele texte sunt insotite de coduri QR ce deschid accesul la interpretarile filmate ale autorului, pastrand vie emotia si autenticitatea prezentei si inspiratiei sale.

„Undeva, candva, traiam in forma de sfera. Si toti din jur eram sfere. Eram viu colorat si imi zburdam rostogolul tantos, ca orisicine care la tinerete se da rotund. Odata, o sfera neagra mi-a spus: „Ai grija, viata nu e chiar asa… ronda. Viata, pentru noi sferele, e un biliard”. Am vazut-o pe Madam. Si-a suflecat manecile si, cu coada coasei, ca un tac, a lovit o sfera anuntand: „Bila 8 la gaura!” Eram foarte tanar si 8 era prietenul meu; tanar si el. Apoi, vremea tot trecea si tacul tot baga, una cate una, cu sarcastica precizie, si alte sfere: prietene, rude ori cunostinte din carambolurile vietii. Intr-o zi, Madam a anuntat: „Azi, timeout! Nicio bila la gaura!”. Si, un pic istovita, si-a pus coasa pe umar, si-a potrivit gluga mai bine si… a dat sa plece in weekend… In urma, din rasucire, coltul coasei a atins usor o bila. Bila s-a rostogolit incet, incet spre manta, s-a oprit mirata, cu ochii atintiti la gaura ce se casca langa ea. O boare de primavara a adiat peste ea, fluturandu-i suvitele albe, apoi, discret, fara sa scoata un sunet macar, s-a scurs alene in gaura. Era… sfera din a carei circumferinta ma nascusem. Era mama. Azi, mi-au ramas doar noptile. Ma uit spre cer si vad sfere mici si luminoase, care se invart alene deasupra noastra. Si parca aud un glas batran, cu barba alba, care, cu toiagul ca un tac impresurat de flori le mana, si sopteste in rastimpuri: „Bila alba, la viata”. Si bila alba, ascultatoare, suspinand, gangureste iar a viata.” (Viata ca un carambol, Poezie din volum)

„Teo a fost cel mai important actor roman al ultimilor 20 de ani. Fara dubiu. Si n-o spun doar acum, cand lumea poate intelege, privind in urma, ce mare actor a fost. Pentru mine este, de ani buni, referinta in actorie. Omul era de a dreptul transparent, intelegeai prin ce trece personajul cu foarte putine mijloace de expresie, fara sa apese nuantele sau sa abuzeze de tehnica. Nu scotea actorul in fata, ci imprumuta din sensibilitatea lui personajului pe care l avea de jucat si, prin tipul asta de transfer empatic, il facea uman si memorabil. Teo era un om cu adevarat special. Avea umor, sensibilitate, chef de joaca si de lucru, verticalitate. O sa mi lipseasca mult.” (Interviu din Filmsinframe – Radu Muntean)