Viata lui Rance - Chateaubriand

Traducere din limba franceza de Marina Vazaca

Armand Jean le Bouthillier de Rance (1626‑1700) a fost un abate francez care, dupa o tinerete lumeasca, s-a retras la abatia La Trappe, initiind o reforma stricta bazata pe austeritate extrema, tacere si munca fizica. Aceasta manastire a devenit nucleul unui nou ordin monahal, trapistii (cistercieni), care continua si astazi sa urmeze idealul sau de pocainta radicala. Prin scrierile si exemplul sau de viata, Rance a devenit o figura centrala a spiritualitatii secolului al XVII-lea, reactualizand rigoarea monahismului primitiv intr-o epoca de relaxare a moravurilor bisericesti.

Editura Vremea a decis sa reia Viata lui Rance intr-o noua editie, revazuta, pentru ca aceasta ultima scriere a lui Chateaubriand reprezinta, in multe privinte, o completare fireasca si necesara a Memoriilor de dincolo de mormant, opera tradusa pentru prima data integral in limba romana si publicata la editura Vremea in 2021. Viata lui Rance este mai mult o confesiune mediata, pentru care Chateaubriand transforma un proiect biografic comandat – viata abatelui reformator al ordinului cistercienilor – intr-o continuare a propriilor memorii.
– Editura Vremea

In Viata lui Rance, de sub asprimile religiei se iveste neincetat tumultul dragostei si al libertinajului... In fiecare rand, in fiece clipa, viata scriitorului razbate din spatele vietii sfantului. Si iubirile lui Rene din spatele iubirilor lui Rance.

Aceasta poveste romantica in plin ev clasic, cand pasiunea si moartea se preschimba in iubirea lui Dumnezeu, era un subiect de vis pentru Chateaubriand, innebunit intreaga viata de religie si de femei. Haotica, rugoasa, imprevizibila, plina de indrazneli si de racursiuri, cartea nu s-a bucurat de prea mare succes… Chateaubriand nu a fost totusi niciodata atat de tare si atat de iute. Prea tare, poate, si desigur prea iute. Viata lui Rance scanteiaza de imagini concise si de formule bine tintite.
- Jean d’Ormesson

Rance ar fi un om de alungat dintre oameni daca el insusi nu ar fi impartasit si nu ar fi intrecut rigorile pe care le impunea celorlalti: dar ce sa-i spui cuiva care iti raspunde cu patruzeci de ani de sihastrie, care iti arata membrele ulcerate, care, departe de a se plange, se resemneaza si mai mult pe masura ce durerea ii devine si mai mare? Asa se face ca le inchidea gura dusmanilor sai […], ca-si alunga dusmanii aratandu-le capul insangerat al penitentei. Voia ca odata cu el sa piara toti pacatosii; aidoma capitanilor vestiti, nu se uita la numarul mortilor, doar sa aiba victoria asigurata.
- Chateaubriand