Viata si Acatistul Sfintei Mari Mucenite Chiriachi

Este sarbatorita pe 7 Iulie.

In zilele imparatului Diocletian (284-305), era un crestin pe nume Dorotei, cu sotia sa, Eusebia, care, fiindca nu aveau fii, se rugau lui Dumnezeu sa le dea lor rod pantecelui, fagaduind sa-l daruiasca Domnului pe copilul ce se va naste. Deci, a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut prunc de parte femeiasca, in ziua Duminicii, pentru care pricina au numit-o Chiriachi (pentru ca in limba greaca Ziua Domnului adica Duminica, se spune Chiriachi). Si au pazit-o fecioara, fiindca fagaduisera sa o daruiasca lui Dumnezeu. Dar, pe cand Sfanta Chiriachi era de 16 ani, paganul imparat Diocletian a pornit prigoana impotriva crestinilor. Atunci au fost parati parintii Sfintei, impreuna cu ea, ca sunt crestini. Deci, au venit slujitorii imparatesti si, luandu-i pe toti trei, au despartit pe fecioara de parintii ei. Pe batrani i-au dus la Melitene in Armenia, unde au patimit pentru Hristos de la dregatorul Iustus, iar pe frumoasa Chiriachi au trimis-o in lanturi, la cezarul Maximian Galeriu (293-311), in Nicomidia.
Acesta, cercetand pe frumoasa fecioara si vazand statornicia ei in credinta, a poruncit sa fie crunt batuta. Sfanta a primit, in tacere, cumplitele lovituri de toiege. Nu se vaita, ci numai se ruga in tacere. Vazand prigonitorul ca nu izbuteste sa induplece pe tanara crestina sa se lepede de credinta ei, a lasat-o in seama dregatorului Ilarian al Bitiniei. Si, venind acesta la judecata chiar in capistea idoleasca, mai inainte de a incepe el sa o intrebe pe Chiriachi, s-a facut un mare cutremur de pamant, idolii au cazut si s-au prefacut in pulbere si insusi Ilarian si-a aflat, acolo, moartea. Peste catva timp, a venit un alt dregator, care, afland pe fecioara in temnita, a poruncit sa se aprinda un foc mare si Sfanta sa fie aruncata in flacari. Si, incepand atunci o ploaie mare, a potolit valvataia si a stins focul, iar fecioara a scapat nevatamata. A fost, apoi, aruncata la fiare salbatice, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca mieii. Multi pagani, vazand lucrul acesta, au crezut in Hristos. Iar dregatorul, intelegand ca nimic nu izbuteste, a poruncit ca Sfanta sa fie scoasa din cetate si ucisa. Si, luand-o slujitorii, au scos-o afara din cetate, ca sa-i taie capul, in ziua de 7 iulie din anul 303. Iar Sfanta a cerut voie sa se roage. Si, dupa ce s-a rugat, a povatuit pe crestinii care ii urmasera sa marturiseasca si ei credinta. Apoi, culcandu-se pe pamant, si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezeu. Si ostasii, apropiindu-se de ea ca sa-i taie capul si vazand-o deja moarta, s-au mirat. Deci, s-a facut un glas dumnezeiesc, zicand: „Mergeti, fratilor, si propovaduiti maririle lui Dumnezeu”. Atunci ostasii si cei ce erau de fata au crezut in Hristos.
Moastele Sfintei au fost ingropate cu evlavie de catre crestini, fiind cunoscute pentru darul facerii de minuni. Prin voia lui Dumnezeu si purtarea de grija a episcopului Iacob Stamati al Husilor, in anul 1763, o mana din sfintele ei moaste a fost adusa de la Marea Lavra din Muntele Athos si asezata in biserica Manastirii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel din Husi, ctitoria Sfantului Voievod Stefan cel Mare, catedrala de astazi a Episcopiei Husilor, Sfanta devenind ocrotitoare a acestei eparhii.