Vinovatia in jurisprudenta Tribunalelor Penale Internationale ad-hoc si a Curtii Penale Internationale - Raluca Colojoara

Prezenta lucrare constituie o analiza in profunzime a conceptului de vinovatie din perspectiva dreptului international penal, pentru fapte comise in timpul sau in afara unui conflict armat, dar care au legatura cu un asemenea fenomen.
 
Obiectivul principal il reprezinta intelegerea metodei prin care instantele penale internationale au determinat vinovatia, sub aspectul elementului moral, a unei persoane acuzate de crime ce sunt sub incidenta lor si, totodata, a complexitatii laturii subiective a unei infractiuni din perspectiva controverselor si divergentelor de opinie pe care le-a generat analiza acesteia. Lipsa unui sistem unitar de interpretare cu privire la problematica vinovatiei in dreptul international penal este o coordonata de actualitate circumscrisa subiectului prezentei lucrari.
 
Valorificarea jurisprudentei instantelor penale internationale, a doctrinei si a literaturii de specialitate permite sa demonstram de ce o anumita interpretare ar fi fost sau ar fi mai adecvata pentru infaptuirea justitiei internationale penale. Astfel, in lucrarea de fata va fi analizata atat vinovatia sub forma intentiei directe si indirecte, cat si cea sub forma culpei cu prevedere, a temeritatii si a neglijentei, abordandu-se problema aplicabilitatii acestor concepte in cazul infractiunilor prevazute de statutele instantelor penale internationale, dar si in cazul modalitatilor de participatie aferente.  
 
Actualitatea si interesul cu privire la tema prezentei lucrari, Vinovatia in jurisprudenta Tribunalelor Penale Internationale ad-hoc si a Curtii Penale Internationale, exista si datorita introducerii in Codul penal roman din 2014, in capitolul al XII-lea, a infractiunii de genocid si a infractiunilor contra umanitatii si de razboi, acestea fiind abordate in mod similar cu prevederile din Statutul Curtii Penale Internationale. Genocidul (art. 438), infractiunile de razboi contra persoanelor (art. 440), infractiunile de razboi contra proprietatii si altor drepturi (art. 441), infractiunile de razboi contra operatiunilor umanitare si emblemelor (art. 442), utilizarea de metode interzise in operatiunile de lupta (art. 443) si utilizarea de mijloace interzise in operatiunile de lupta (art. 444) au fost prevazute si anterior in Codul penal din 1969. Noutatea este reprezentata de includerea infractiunilor contra umanitatii, categorie care prevede „infractiunile ce pot fi comise in cadrul unui atac generalizat sau sistematic, lansat impotriva unei populatii civile”. Precizam ca, in contextul prezentei lucrari, accentul este pus pe analiza acestor infractiuni din perspectiva prevederilor penale cuprinse in Statutul Curtii Penale Internationale si a Tribunalelor Penale Internationale ad-hoc.
 
Acest demers este unul complex, avand in vedere ca nici instantelor penale internationale nu le-a fost usor si nici nu le este, in ciuda vastei jurisprudente emise de Tribunalele Penale Internationale ad-hoc (sau Tribunalele ad-hoc) si mai apoi de interpretarile date de Curtea Penala Internationala (Curtea sau C. P. I) cu privire la articolele care nu erau prevazute anterior. Un alt argument pentru care consideram importanta aceasta prezentare si analiza este faptul ca orice persoana care este acuzata ca ar fi comis una dintre infractiunile prevazute de Statutul Curtii Penale Internationale (in continuare, Statutul C. P. I. sau St. C. P. I.), cat si de conventiile si tratatele alaturate, poate fi judecata si pe teritoriul tarii noastre, atat in baza principiului universalitatii, cat si a celui al complementaritatii, prevazute de Statutul de la Roma in baza caruia acestea functioneaza. In acest sens, scopul lucrarii este elaborarea unui instrument util atat pentru practicieni, cat si pentru teoreticieni din domeniul dreptului penal (international), aplan national international.