Vise, reverii, vedenii - Mircea Barsila

Taietura versurilor nu e atat de vehementa, Mircea Barsila etaland un simt aparte al apocalipticului si promovand imaginarul la modul catastrofic. Subtilitatile si nuantele isi pierd delicatetea in limbajul sau frust si imperativ, explodand ca niste evenimente si tinand nervul poetic intr-o continua flama. (AL. CISTELECAN)

Mircea Barsila sparge asa-zisa „monotonie a realitatii”, mitologizand si sacralizand in marginea acesteia in poeme convingatoare, in care textualismul sta alaturi de suprarealism, dupa cum „reflectia” sta alaturi de ceea ce s-ar putea numi obscuritati ale sufletului colectiv. (DAN CRISTEA)

Mircea Barsila scrie o poezie ca un curs de apa adanca, de ampla respiratie si temerara imagistica. (VALERIU CRISTEA)

Echilibrul sau moral se transmite discursului liric, eliminand in mare masura terificul excesiv ca si grandilocventa care marcau ruralismul turbulent al deceniilor sapte si opt. Senzualitatea devine dureroasa, iar durerea se sensualizeaza prin plenitudine existentiala, care nu mai simte nevoia de a recurge, in cele mai bune texte, la aparatul violent deformator. (GHEORGHE GRIGURCU)

In definitiv, la Barsila, este acelasi naturism ca la Ion Cristofor, intr-o nota mai elaborata, mai amplu orchestrata, mai senina (ceea ce il indeparteaza inca o data de tensionatul Fundoianu). Daca este un clasic care ar trebui citat aici, acesta e Blaga, intr-o „sinteza” a tanarului din Pasii profetului si a celui din poeziile (aproape) postume. (NICOLAE MANOLESCU)

O mentiune aparte merita discursul liric de mare rafinament imagistic al lui Mircea Barsila, nou „miliardar de imagini”, ca pe vremuri Ilarie Voronca, numai ca deloc interesat de „ritmul epocii”, ci intors, dimpotriva, cu o emotie profunda, catre miracolul mereu redescoperit al lumii simple, elementare. (ION POP)

Combinatia de realism si spirit vizionar, de pictura (terestra) si muzica (celesta) confera o ireductibila originalitate poeziei lui Mircea Barsila. (ALEX. STEFANESCU)

Fiecare poet se leaga, la fel ca Ulise de catarg, de o anumita modalitate lirica. Eu am optat pentru poezia zamislita, adica pentru o poezie traita, in toate etapele ei. Daca poezia facuta (in conformitate cu retetele canonice impuse si cerute de paradigma poetica dominanta) prefera, in principiu, aplauzele la scena deschisa, poezia traita (zamislita) isi asuma soarta de a umbla prin lume (lumea postmoderna apasata de o febrila dezorientare ontologica) sprijinindu-se in „carja” numita: Neliniste existentiala. (MIRCEA BARSILA)