Zborul fluturelui din gat - Ciprian Ureche

Oare multimea infidela va sti sa plonjeze cu suficienta pudoare intr-un suflet care se dezgoleste cu atata marinimie? Oare va sti sa-i asculte vibratiile fragile, fara sa le sufoce de indata cu interpretari galagioase, hazardate, chiar zeflemitoare? Oare va sti sa alunece delicat printre metafore fara sa le calce prea apasat indrazneala?
Am patruns cu sfiala prudenta in povestea lui Emilian. Libera de prejudecati. Am continuat cu discreta curiozitate. Neindestulata de tribulatiile sufletesti si mezaventurile lumesti ale personajului. Am sfarsit cu recunostinta. Recunoscatoare unui personaj care ramane el, in picioare, pana la sfarsit.

Emilian e o imperechere reusita de contradictii originale: puternic in fragilitatea lui interioara, masurat in excesele lui sufletesti, lucid in betia simturilor, rebel in resemnarea lui sociala, demn in compromisurile lui profesionale. Mereu macinat de stari si apucari ireconciliabile: cum sa continuu sa iubesc o femeie pe care nu o admir indeajuns?; cum sa continui sa exercit o profesie pe care nu o respect indeajuns?; cum sa continuu sa traiesc intr-o lume in care nu ma (com)plac indeajuns?

Dincolo de rolul complezent de visator quijotesc pe care si-l asuma cu talent, Emilian este un lucid cu suficient simt practic pentru a sti cum se invart toate suruburile business-ului social. Caci nu numai avocatura e o tranzactie in care avocatul declama ce trebuie de dragul onorariului. Societatea, in ansamblul ei, e un imens market in care furnizorii se intalnesc cu clientii la fiecare cotitura de viata, iar nevoile tuturor sunt astfel, aparent, satisfacute.

Constrans de o diploma prestigioasa, Emilian se vede, de voie la inceput, de nevoie mai apoi, tarat intr-un angrenaj profesional in care convingerile se subtiaza, principiile se ajusteaza, iar valorile se cifreaza in monede convertibile. Costumul elegant, viu colorat in nuantele prosperitatii si succesului, mascheaza cenusiul deziluziei.

Nici Eros-ul nu-i surade favorabil lui Emilian. In lumea ideala in care mai da fuga printre procese, femeile au calitati care le fac admirabile, iar bunatatea gol-goluta nu este una dintre ele. Iubeste cu indulgenta, deci fara iubire, se pasioneaza de Octavia cu detasare, deci fara pasiune, si uite-asa isi trage sufletul de la o intalnire la alta, in care nu pune suficient suflet.

Zbuciumat de conflicte interioare, coplesit de intristari fara nume, personajul avanseaza greoi, garbovit de povara atator nelamuriri si incertitudini cu care n-a invatat sa convietuiasca pacific. Si, mai presus de tot, sentimentul de neajustare sufleteasca la tiparele existente. De nepotrivire cu lumea asa-cum-este, care il obliga sa devina asa-cum-trebuie.

A fi diferit nu inseamna a fi inferior, declama sententios Emilian, desi batalia, in viata, nu se poarta neaparat intre superioritate si inferioritate, ci intre acceptare si neacceptare. Acceptare de sine, cu diferente, insuficiente, bizarerii si alte grozavii personale. Nu stiu sa-i explic lui Emilian ce inseamna a fi inferior. Simt ce inseamna a fi superior: a urca toate treptele sufletesti pana cand, intr-un final caruia tu ii decizi momentul, ajungi la tine, te iei in brate si nu te mai slobozi niciodata. Asta ii doresc lui Emilian, cu toata pretuirea pe care o am pentru sufletul lui superior!