Amintirile colonelului Lacusteanu - Grigore Lacusteanu

Text integral, editat dupa manuscris, note de Radu Crutzescu si un comentariu istoric de Ioan C. Filitti

„Roman verde, conservator, rusofil, de temperament sanguin-coleric– acesta pare a fi, dupa propria-i marturisire, ofiterul de cariera Grigore Lacusteanu. Se numara printre putinii care simt nevoia sa astearna pe hartie ganduri despre sine, despre familie ori despre lumea in care traiesc. Valmasagul de la 1848, acel in care, caci, are in persoana memorialistului un cronicar atipic. Aflat in mijlocul evenimentelor, silit sa fie mereu la panda,, Grigore Lacusteanu traieste intens intamplarile de familie si deopotriva pe cele din jur. Notele sale, in mare parte subiective, ca orice elaborat de factura memorialistica, vin in raspar cu istoriografia comunista care s-a insinuat in societatea noastra vreme de mai multe decenii. De aici si curiozitatea noastra indreptatita de a asculta et altera pars.
Potrivnic statornic al si convins ca doar Dumnezeu,, Grigore Lacusteanu, ca ofiter, e amestecat in revolutie– pentru a o reprima–, e arestat, scapa si e gata sa se puna in slujba invadatorilor rusi si turci. Ceea ce si face.
Pana atunci insa urmareste cu acuitate evenimentele, restituindu-ni-le cu condeiul unui libretist de opereta.“ (Ion FILITTI)

In anul 1847 se coaliza dascaletii, advocatii si ciocoii rapace, aspirand la o rasturnare generala a tarii, cu scop de a se urca peste ruinele boierilor si celor avuti. Pe de alta parte ex-domnul Alexandru Ghica, prin feciorii de boieri (care era clasa cea mai inteligenta in aparenta) si prin bani, avand de instrumente pe fratii Golesti, Nicolae si Stefan, uneltea rasturnarea lui Voda Bibescu, cu scop de a reveni pe tronul Romaniei. Rusii iarasi, nu numai ca nu le displacea, ba inca in anul 1848 in luna lui mai au trimis pe generalul Duhamel ca sa-i dea mai multa impulsie, cu scop– ca vecina– sa ia de pretext ca la portile ei s-au aprins un rezbel civil si cu acest chip sa poata intra in tara sa deschiza chestia Orientului… Voda Bibescu, din parte-i, se adormea de iluziile care ii procurau golanii, ca urzesc o revolutie cu Moldova si cu Transilvania si sa-l proclame de imparat al Daciei. Fie politica exterioara, fie slabiciune sau inertie, nu lua masuri coercitive.

 

GRIGORE LACUSTEANU s-a nascut in 1813, intr-o familie veche din Oltenia. Boier de rangul al doilea, primeste o educatie aleasa cu profesori particulari si dobandeste cunostinte solide de latina, greaca, germana, rusa si franceza. La 17 ani este primit in armata cu gradul de sublocotenent. Este unul dintre primii ofiteri de cariera din armata romana nou-infiintata (1830). Avanseaza rapid pana la gradul de maior, dar primeste numirea de polcovnic (colonel) abia cu cateva zile inainte de pensionare. Dupa ce paraseste armata devine presedinte al Consiliului Ostasesc in timpul domniei lui Cuza si, intre 1865 si 1870, senator al districtului Vlasca. Se stinge din viata in 1883. Caietele colonelului Lacusteanu au fost descoperite si publicate de nepotul sau Radu Crutzescu, in perioada interbelica, dand nastere uneia dintre polemicile celebre ale istoriei literaturii romane; Camil Petrescu pune Amintirile colonelului Lacusteanu pe aceeasi treapta cu Scrisorile lui I. Ghica sau cu Ciocoii vechi si noi ai lui N. Filimon, iar G. Calinescu afirma ca, desi pentru istoric „valoarea operei sta in elementul psihologic“, pentru cititorul obisnuit textul are o „savoare inimitabila“ datorita naturaletei exprimarii si pitorescului evocarii. Dusman inversunat al revolutiei „crailor“, „descultilor“ si „vagabontilor“ de la 1848, Grigore Lacusteanu relateaza evenimentele dintr-o perspectiva reactionara si rusofila, in raspar cu avanturile progresiste ale bonjuristilor – o perspectiva acum necunoscuta, insa reprezentativa pentru nu putini dintre membrii elitelor vremii.