Despre carte
DARIO FO s-a nascut in 1926 in Lombardia. Dupa sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a studiat artele frumoase la Accademia di Belle Arti di Brera de la Milano. In 1950 a inceput colaborarea cu RAI, scriind texte satirice pe care le si interpreta ca actor. Colaborarea cu RAI a durat peste un deceniu si a prilejuit numeroase conflicte cu cenzura exercitata de Biserica Catolica. De aceea Fo a renuntat la ea, dedicandu-se in exclusivitate teatrului, in cadrul companiei intemeiate in 1962 impreuna cu sotia sa, actrita Franca Rame. Dario Fo a fost si a ramas un om de teatru total: scrie textele, semneaza regia spectacolelor, joaca pe scena de multe ori ca unic actor. Piesele sale aveau la inceput o structura de farsa si erau scrise in raspar cu „teatrul burghez“ al epocii, reinviind traditia italiana a improvizatiei din commedia dell’arte. In 1969, Fo monteaza spectacolul Misterul buf, cel mai mare succes al sau, care reunea texte in diferite dialecte recitate de un singur interpret: autorul insusi. Au urmat: Morte accidentale di un anarchico, Non si paga! Non si paga!, Parliamo di donne, L’uomo incinto. In plan politic, omul de teatru a militat toata viata in randul stangii italiene, fiind totodata, prin textele si spectacolele sale satirice, un critic necrutator al derapajelor politice din peninsula. In 1997, Dario Fo a primit Premiul Nobel pentru literatura, acordat in virtutea faptului ca „urmand traditia saltimbancilor medievali, batjocoreste puterea, redandu-le celor asupriti demnitatea“. In anul 2014 a publicat cel dintai roman al sau, Fiica papei.
Detalii
- Autor
- Dario Fo
- An apariție
- 2017
- Numar pagini
- 176
- ISBN
- 9786067792362
- Editie
- 1
Recenzii
Recenzii
Acest produs nu are inca recenzii. Fii primul care adauga o recenzie.
Întrebări frecvente
- Cât costă livrarea?
- Transportul este gratuit la comenzile de peste 300 lei.
- Pot verifica coletul la livrare?
- Da, coletul se poate deschide la livrare.
- Pot returna cartea?
- Da, în termen de 14 zile de la primire.
Intrebari si raspunsuri
Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns