Econofizica. O introducere in fizica sistemelor socioeconomice - Mircea Gligor, Margareta Ignat

de Margareta Ignat, Mircea Gligor

An apariție
2003
ISBN
973590814X

58,15 lei

Prețul include TVA.

În stoc

Livrare estimată: vineri, 25 septembrie - luni, 28 septembrie

Transport gratuit de la 300 lei: mai adaugi pentru comanda ta

  • Verificare colet la livrare
  • Retur în 14 zile
  • Plată securizată
  • Livrare la EasyBox
Plătești cu: NETOPIA Payments, Mastercard, Visa Apple Pay Google Pay

Despre carte

      Pe parcursul intregului secol XX, trei domenii de natura inrudita: statistica matematica, statistica economica si fizica statistica au evoluat pe traiectorii paralele definindu-si propria identitate si evitand – parca printr-un acord tacit – sa-si incalce reciproc granitele. Desfiintarea acestor limite artificiale este meritul ultimelor doua decenii care, prin paradigma „stiintei complexitatii” au adus in centrul atentiei fenomene a caror investigare a necesitat utilizarea intregului arsenal al stiintelor teoretice particulare.
      Se poate afirma fara ezitare ca domeniul econofizicii – al fizicii statistice aplicate in economie – a cunoscut o dezvoltare exploziva in ultimii ani, concretizata in zeci de carti si mii de articole de referinta publicate la edituri si reviste de prestigiu.
      Cartea de fata este conceputa in maniera unui curs introductiv structurat pe trei parti. Prima parte (Cap. 1 – 3) are scopul de a familiariza cititorul cu obiectul econofizicii, cu terminologia pietei de capital si cu metodele matematice utilizate pe tot parcursul lucrarii. Studiul cantitativ al oricarui sistem socio-economic implica utilizarea unui instrument matematic special, elaborat in scopul descrierii sistemelor cu evolutie in timp aleatoare. Prezentarea notiunilor elementare este motivata de faptul ca lucrarea incearca sa se adreseze atat fizicienilor (care nu folosesc curent terminologia pietelor financiare) cat si economistilor (mai putin familiarizati cu metodele fizicii stohastice).  
      In acelasi mod ca si fizica traditionala, econofizica poate fi impartita in experimentala si teoretica, prima avand ca obiectiv analiza seriilor de date provenite de la pietele reale de actiuni si descifrarea informatiei continute in acestea, a doua construind modele microscopice care sa conduca spre valori ale unor marimi observabile in acord cu valorile determinate empiric. Partea a doua a lucrarii (Cap. 4 – 8) cuprinde o sinteza a principalelor rezultate obtinute intre 1995 si 2002 in econofizica experimentala si teoretica. In exemplificarea metodelor de prelucrare a datelor empirice au fost utilizate, in premiera pe plan international, date furnizate de piata extrabursiera romaneasca RASDAQ. Sunt prezentate in continuare principalele modele micro-structurale ale pietei actiunilor elaborate in anii 1995-1997, trecand in revista atat realizarile cat si limitele acestora. In scopul de a oferi o imagine cat mai completa a modului in care sunt abordate aceste modele „clasice” in literatura actuala, fiecare capitol de econofizica teoretica include cate o sectiune speciala destinata acestui aspect (Sectiunile 5. 3, 6. 4, 7. 5 si respectiv 8. 8). Aceste sectiuni presupun o cunoastere mai profunda a metodelor fizicii teoretice si pot fi considerate ca un „studiu pentru avansati”. Omiterea acestor sectiuni la o prima lectura nu afecteaza in nici un fel abordarea capitolelor urmatoare.
      In ultimii ani, econofizica experimentala si cea teoretica s-au maturizat suficient pentru a permite unele aplicatii, domeniul acestora fiind frecvent numit „inginerie econofizica”. Aplicatiile vizeaza in principal estimarea riscului pe pietele de capital si gasirea cailor posibile pentru contrabalansarea acestuia. Partea a treia a lucrarii (Cap. 9 – 11) ofera cititorului cateva repere ale acestui domeniu aplicativ, de mare interes in lumea pietelor financiare actuale. Abordarea acestor capitole mai dificile necesita parcurgerea prealabila a capitolelor 1 – 4.

Detalii

Autori
Margareta Ignat, Mircea Gligor
An apariție
2003
Numar pagini
272
ISBN
973590814X
GTIN
0

Recenzii

Recenzii

Acest produs nu are inca recenzii. Fii primul care adauga o recenzie.

Doar utilizatorii înregistrați pot scrie recenzii. Autentifică-te sau creează-ți un cont

Întrebări frecvente

Cât costă livrarea?
Transportul este gratuit la comenzile de peste 300 lei.
Pot verifica coletul la livrare?
Da, coletul se poate deschide la livrare.
Pot returna cartea?
Da, în termen de 14 zile de la primire.

Intrebari si raspunsuri

Completeaza numele

Completeaza adresa de email

Completeaza intrebarea

Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns

Din aceeași categorie: Statistica

Vezi toate
−1% Statistica economica. Teorie si aplicatii - Mihaela Simionescu