Iconostasul in Transilvania - Sergiu Petru Timbus

Iconostasul in Transilvania. Istorie, arta si teologie (cca 1400–1650)

Perceput adesea ca element „pur bizantin”, iconostasul, in formele cu care astazi suntem obisnuiti, constituie, in fapt, o traditie postbizantina ce inglobeaza un amalgam de elemente bizantine, postbizantine si chiar apusene. Icoane de secol XVI, fragmente de iconostas si iconostase din secolele XVII, XVIII, XIX si chiar mai recente, impreuna cu cateva iconostase de zid mai vechi, marturisesc aceste traditii devenite istorii despre oameni, despre vremuri apuse, despre conceptii, practici si orientari religioase. Poate ar fi prea temerar sa vorbim despre o „criza” a programului iconografic din bisericile ortodoxe, insa o mai buna intelegere a evolutiei conceptului de iconostas ar putea reda lacasurilor sfinte un plus de frumusete, unitate si armonie. Un asemenea demers depaseste sensibil teritoriul tarii noastre, precum si hotarele unei singure discipline.
Raliat la preocuparile cercetatorilor rusi, greci, ucraineni, bulgari, macedoneni, sarbi s. a. m. d., precum si la cele ale bizantinistilor din Anglia sau America de a reconstitui si de a face cunoscuta bogatia mostenirii culturale bizantine in Balcani si pretutindeni, de a sublinia evolutiile particulare si specificul national pe care acestea il imprima, proiectul de fata isi propune sa contribuie la cunoasterea artei religioase din Transilvania, in general, si in special la cunoasterea si recuperarea unei traditii astazi parca nemaiintelese. (din „Introducere”)