Ordinul Templierilor. Intre istorie si legende - Emanuel Iavorencius

Ordinul Templierilor. Intre istorie si legende este o calatorie antrenanta in trecut, penduland intre mit si realitate, pornind din inima Ierusalimului si a cruciadelor, trecand prin Sudul Frantei la gnostici si „perfectii” cathari, apoi prin fata Acrei cucerite, culminand cu executia Cavalerilor sarmani ai lui Christos, odata cu arderea pe rug a lui Jacques de Molay. Drumul sinuos coboara in Parisul secolului al XVIII-lea, in momentul nasterii Francmasoneriei, izbindu-se de tumultul Revolutiei Franceze si a celebrului blestem al ultimului Mare Maestru, atunci cand Ludovic al XVI-lea a fost ghilotinat.
 
Cum a fost posibil ca un ordin format initial din numai noua cavaleri sa capete o asemenea notorietate? Este Ordinul Templier precursorul Francmasoneriei? Este Revolutia Franceza raspunzatoare pentru implinirea „anatemei lui Molay”? Ce rol a avut Staretia Sionului in cristalizarea francmasoneriei europene medievale si cine este presupusul intemeietor al acesteia? Si mai ales, ce legatura au cele mai cunoscute teorii ale conspiratiei, mergand pana la celebrul roman al lui Dan Brown, Codul lui Da Vinci?

Fragment din cartea "Ordinul Templierilor. Intre istorie si legende" de Emanuel Iavorencius

"Caracteristic Templierilor era stindardul pe care acestia il purtau cu ei pe campul de lupta care avea si o denumire specifica, Beauceant. Era un steag format din doua parti, una neagra superioara si alta inferioara, de culoare alba. Un asemenea stindard este purtat cu mandrie si de pretendentii moderni ai Templierilor medievali, inclusiv de ordinele masonice templiere. Bauceant, sau bauseant, ori bausant sunt cuvinte sinonime cu baltat, alb si negru in Franta medievala. In timp ce tineau in maini stindardul de lupta, se spunea ca strigatul lor de pe campul de lupta, in traducerea franceza, era Dieu le veut!, adica Este vointa lui Dumnezeu!
Simbolul de efect al Ordinului Templier a fost hlamida alba pe care o purtau. Tinuta Cavalerilor Templieri nu facea exceptie de la regula monastica foarte riguros stabilita. Imbracamintea lor trebuia sa se plieze pe conditiile vitrege ale climei pe care trebu-iau sa o infrunte, dar si vietii de campare. Se cunoaste foarte bine faptul ca niste femei din regiunea Toulouse au tesut si au daruit camasi si lenjerie cavalerilor, piese de imbracaminte pe care le tesusera singure. Toate detaliile de pe tinuta cavalerilor paleau in fata mantalei, careia i se innobilase o alura simbolica. La primirea in ordin, „cel care conducea adunarea trebuia sa ia mantaua, sa i-o puna pe umeri si sa i-o lege", spunea articolul 678 din Nor-ma templiera. Purtarea vestnnantului alb de catre cavaleri a fost stabilita odata cu anul 1129, momentul Conciliului de la Troyes, sergentii si ceilalti membri purtand mantii de Iana de culoare bruna. Articolul 17 al Regulii este elocvent pentru precizarea semnificatiei cromaticii adoptate: „fie ca cei care au abandonat viata tenebroasa sa recunoasca prin rasa alba ca s-au impacat cu Creatorul lor: ea inseamna albeata si sanatatea corpului (...), ea este castitatea fara care nimeni nu-l poate intalni pe Dumnezeu".
Materialul din care este confectionata mantaua este si el un simbol al castitatii si saraciei care trebuia sa ii inalte pe membri ordinului: un postav aspru, nevopsit si neapretat. In ce prives-te crucea, niciuna dintre versiunile Normei nu face aluzie la ea. Acest simbol christic era purtat pe umarul stang, deasupra inimii, aparand pe manta dupa anul 1147."